Iranul a anunţat plasarea pe orbită a primul său satelit. Un oficial militar al NATO a declarat astăzi, citat de NewsIn, că dacă informaţia este adevărată, acest lucru înseamnă că Iranul dispune de armament capabil să lovească Israelul şi sud-estul Europei. Iran a anunţat că satelitul a fost lansat cu ajutorul unei rachete Safir-2. Botezat Omid (Speranţă), satelitul este de fabricaţie 100% iraniană.
"Mai întâi vom verifica dacă este vorba despre un satelit şi la ce altitudine navighează el", a declarat, sub acoperirea anonimatului, oficialul Alianţei, subliniind "greutatea mică a satelitului - de 25 până la 40 de kilograme, potrivit evaluărilor - şi altitudinea destul de scăzută - de 250 până la 500 de kilometri, potrivit Teheranului - la care poate ajunge".
"Dacă se confirmă, (acest lucru - n.red.) va însemna că rachetele lor sunt capabile să ajungă la o distanţă de 2.000 până la 3.000 de kilometri şi că au capacitatea de a lovi o parte din Europa şi Israelul. Ar fi o confirmare a potenţialului lor", a adăugat oficialul militar.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii , Robert Wodd, a declarat astăzi că "lansarea ar putea fi urmată de construirea unei rachete balistice" şi că "pentru noi este un motiv de mare îngrijorare".
Rober Wood a reamintit că rezoluţia 1718 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite interzice Iranului orice fel de activitate corelată cu producţia de rachete.
La rândul ei, Marea Britanie s-a declarat "profund îngrijorată" de acţiunea Iranului. Secretarul de stat adjunct din ministerul de externe britanic, Bill Rammel, a declarat că "acest test subliniază şi demonstrează profundele noastre îngrijorări cu privire la intenţiile ranului".
"Tehnologia lansării satelitului are o aplicaţie dublă în programul de rachete