Claude Onesta, antrenorul Frantei, explica strategia care a condus la cistigarea titlului mondial la handbal masculin Antrenorul nationalei de handbal masculin a Frantei, Claude Onesta, a explicat pentru AFP succesul echipei sale la Campionatul Mondial incheiat duminica in Croatia, al cincilea titlu major al handbalului francez in ultimii paisprezece ani.
Onesta a evocat existenta unei culturi a victoriei (''victoria duce la victorii'') si rolul unei concurente puternice. Potrivit lui, Franta are sansa de a avea o intrecere interna competitiva, cu multi tineri jucatori autohtoni carora li se acorda incredere, spre deosebire de alte tari. ''Un jucator francez de 23, 24 de ani, daca este talentat, are deja in spate trei sau patru ani de prima divizie, fiind obisnuit cu responsabilitatile la cel mai inalt nivel'', a punctat Onesta. Antrenorul a subliniat rolul diversitatii, Franta beneficiind, potrivit lui, de o cultura multipla. Un alsacian, crede el, nu va invata handbalul la fel ca un tinar din sud, si acest amestec al culturilor le permite sportivilor sa evolueze in registre foarte diferite, fapt care ii poate deruta pe adversari.
Onesta considera ca apararea este sectorul in care Franta a adus cel mai important aport in handbalul international. Dovada avansului pe care Franta il are in sectorul defensiv este, spune el, numarul mic de goluri primite.
Deosebit de importanta este, de asemenea, formarea tinerilor, care se desfasoara pe intreg teritoriul tarii, si nu in centrele nationale. Adolescentul lucreaza in mediul sau, cu familia alaturi, a adaugat el, ''si este transferat progresiv spre cel mai inalt nivel de echipele nationale si de centrele de formare ale cluburilor''. (AGERPRES) Claude Onesta, antrenorul Frantei, explica strategia care a condus la cistigarea titlului mondial la handbal masculin Antrenorul nationalei de handbal masculin a Frant