Îi vedem pe strazile orasului sau de cele mai multe ori în parcul central al municipiului Reghin. Murdari, cu hainele şi papucii rupţi, gasiti prin gunoaie sau capatati de la cineva care i-au purtat pâna s-au săturat, sunt priviti cu mila amestecata cu dispreţ, de majoritatea dintre noi. Cei pe lânga care trec întorc capul, unii îi compatimesc, altii îi înjura, pentru viciile pe care le au: bautura, fumatul. Însă, putini sunt cei care se gândesc ca saracia merge mâna în mâna, în primul rând, cu viciile, iar aceşti oameni nu sunt decât probabil, produsul societatii.
Nu mai stiu cum e sa ai o familie careia sa-i pese de tine, deoarece pentru ei aceste lucruri sunt istorie. Trecând zilnic pe lângă ei, pe lângă „casa” de zi care-i adăposteşte, unde acoperiş le este cerul, mi-au trecut mii şi mii de gânduri referitoare la povestea fiecăruia dintre ei, poveştile celor numiţi „boschetari”, dar eu le voi spune, simplu, persoane fără adăpost. Aceste persoane se plimbă, atât cât îi mai ţin puterile, de la o uşă la alta. Alungaţi din scara blocului de către cetăţeni onorabili, oameni ai legii sau aşa zişi "rivali", oamenii fără adăpost trăiesc o viaţă de câine până ajung să fie răpuşi de frig.
Acum, nimic nu-i mai poate face fericiţi, decât iluziile provocate de-un pahar de vin cald, pentru a-i încălzi în zilele friguroase de iarnă. Stau tăcuţi pe banca din parc privind la cei ce trec fericiţi, fără grija zilei de mâine pe lângă ei la speranţa că poate ziua de mâine le va pecetlui soarta. Lumea lor e altfel decât cea în care trăim noi.
Îi vedem pe strazile orasului sau de cele mai multe ori în parcul central al municipiului Reghin. Murdari, cu hainele şi papucii rupţi, gasiti prin gunoaie sau capatati de la cineva care i-au purtat pâna s-au săturat, sunt priviti cu mila amestecata cu dispreţ, de majoritatea dintre noi. Cei pe lânga care trec întorc capul, un