Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curteanu, spre Drobeta Turnu Severin

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 februarie 2009 ·

Lotul grupării de Liga a II-a FC Drobeta va pleca în această dimineaţă spre Antalya, acolo unde oltenii pregătiţi de Eugen Neagoe vor efectua a doua etapă a pregătirilor de iarnă, cartierul general fiind stabilit la hotelul Hedef, la 100 de kilometri de Aeroportul din Antalya. Severinenii s-au întors sâmbătă dintr-un cantonament centralizat pe malul drept al Dunării, de la Donji Milanovic (Serbia), perioadă de acumulări fizice. „Cantonamentul din Serbia a fost util pentru această etapă de pregătire, băieţii s-au comportat destul de bine, însă mai au de muncit. Abia acum începem greul, a doua perioadă, cea din Antalya, care va dura 14 zile. Va fi foarte importantă“, a spus Neagoe.

Faţă de lotul deplasat în Serbia, în Turcia vor fi câteva noutăţi. Fostul component al Universităţii, Paul Curteanu, liber de contract, aflat în pregătiri cu Rapid, dar fără să semneze cu această formaţie, a ajuns ieri la o înţelegere cu FC Drobeta şi astăzi va fi, după toate probabilităţile, în avionul cu care severinenii vor pleca spre Antalya. Nu s-a rezolvat problema legitimării lui Săceanu pentru FC Drobeta, astfel că el nu va merge în Turcia.

Cei doi jucători ai echipei Pandurii, Dedu şi Popa, plus portarul Dan Pînzaru din Republica Moldova, care a obţinut viză de Turcia, se vor alătura lotului lui „Geană“ în acest cantonament de pregătire şi jocuri. În schimb, cei doi chilieni, Rubina şi Valenzuela, care au fost în probe cu echipa la Donji Milanovic, au rămas în Severin, dar nu vor semna un contract cu gruparea mehedinţeană. Eugen Neagoe a precizat: „Am renunţat la chilieni. Ei nu sunt peste nivelul jucătorilor din lot, aşa că nu merita investiţia. Clubul se va ocupa de ei, probabil că îşi vor găsi altă echipă. Iniţial, am vrut să-i las în Severin să se pregătească, dar am renunţat la această variantă. Nu sunt de valoarea şi obiectivul nostru din acest sezon“.

În Anta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Putem lansa astăzi Planul Naţional pentru Marea Industrie. Este cel mai important pachet economic de susţinere a economiei, de circa 2 miliarde de euro / Simultan, facem şi o rectificare bugetară, bazată pe un plus de venituri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, lansarea Planului Naţional pentru Marea Industrie, cel mai important pachet economic de susţinere a economiei, de circa 2 miliarde de euro. Şeful Executivului a precizat că, simulta

Prințesa Kate și-a reluat îndatoririle publice după diagnosticul cu cancer

HotNews acum 37 minute
Prinţesa Kate a participat marţi la Castelul Windsor la o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă, un angajament ce marchează revenirea sa în cadrul activităţilor oficiale ale casei regale britanice la doar câteva zile după ce a anunţat încheie

Toto Schillaci a murit, la numai 59 de ani! Fotbalul mondial e în doliu

Ziua Constanta acum 2 ore
Fotbalul mondial e din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la numai 59 de ani, fostul mare atacant italian Salvatore „Toto“ Schillaci. Acesta a pierdut cel mai imporyant meci al vieții sale, cu o boală necruțătoare. Schillaci a fost eroul ech

UPDATE - Cod galben de averse însemnate cantitativ în Moldova şi nordul Dobrogei / Judeţele vizate / Risc de viituri majore - HARTA

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis avertizare cod galben de precipitaţii, pentru judeţe din Moldova şi nordul Dobrogei, unde anunţă cantităţi de apă ce pot ajunge la 30 de litri pe metru pătrat. Avertizarea este valabilă în 19 septembrie, în intervalul 03.00 – 18

România a avut în august cea mai mare inflație din UE pentru a șasea lună la rând

HotNews acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna august până la 2,4%, de la un nivel de 2,8% în iulie, iar România este, pentru a şasea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilo

Un bărbat din Gorj este dat dispărut după 10 ani. A plecat în Norvegia și nu s-a mai întors

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 35 de ani, din oraşul Târgu Cărbuneşti, a fost dat dispărut de familie după zece ani, acesta plecând în 2014 în Norvegia, la muncă, informează, miercuri, 18 septembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Autoritățile au fost

Bărbat găsit mort între conductele de termoficare, într-un cartier din Arad

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat de 51 de ani a fost găsit miercuri mort între conducetele de termoficare dintr-un cartier din Arad. Potrivit IPJ Arad, miercuri, în jurul orei 8:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, între conductele de termoficare

Ce bani vor primi elevii cu medii de 10 la Evaluarea Națională și la BAC – Guvernul a aprobat sumele

HotNews acum 27 minute
74 de de absolvenți ai clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea națională în sesiunea din acest an vor primi câte 2.000 de lei și 80 de elevi care au obținut media 10 la Bac vor primi câte 5.000 de lei, a anunțat miercuri Mihai Constant

Campionul mondial ucrainean la categoria grea la box Oleksandr Usîk, încătuşat pe aeroportul polonez Cracovia. El a fost eliberat după intervenţia lui Zelenski

News.ro acum 2 ore
Campionul mondial ucrainean la categoria grea la box Oleksandr Usîk a fost încătuşat pe aeroportul din Cracovia, în Polonia, potrivit unor imagini publicate de site-ul ucrainean UNITED24, iar boxerul a evocat pe reţele de socializare o ”neînţelegere

Biletele pentru fanii români la meciul din Cipru s-au epuizat în 75 de minute

Mediafax acum 26 minute
Potrivit FRF, cele 828 de bilete pentru suporterii români la meciul din Cipru s-au epuizat în 75 de minute. Federaţia anunţă că depune toate eforturile pentru a suplimenta locurile alocate suporterilor români. Naţionala României joacă sâmbătă, 12 oc

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

16°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

13°/24°
joi

13°/23°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
Constanta
acum

23°
mie.

17°/23°
joi

16°/22°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

10°/17°
vin.

9°/21°
sâm.

9°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/23°