Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie la produse expirate

Publicat in Adevarul, joi 5 februarie 2009 ·

Din 2 februarie până astăzi, în satele controlate din Caraş-Severin s-au găsit 13 alimentare cu nereguli.  De la începutul lunii februarie, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Caraş-Severin au controlat sistematic magazinele alimentare din mediul rural. Aceştia verifică dacă chioşcarii de la sate comercializează alimente respectând normele legale. Acţiunea se desfăşoară în tot judeţul şi se va încheia în 13 februarie 2009.

Pentru că cele mai multe sesizări ale consumatorilor nemulţmiţi de alimente sunt în mediul urban, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor nu au avut des ocazia să verifice firmele de la sate. În ultima perioadă însă, consumatorii din mediul rural se plâng de calitatea produselor alimentare, motiv pentru care satele sunt toată săptămâna aceasta ţinta OJPC-ului.

Control la Armeniş

Astăzi, inspectorii OJPC au verificat magazinele din Armeniş. Inspectorii au avut în vedere ca etichetarea produselor să fie corectă, termenul de valabilitate să nu fie expirat, dar au verificat şi ambalarea şi cantitatea alimentelor. Până astăzi, au fost deja aplicate 13 amenzi. „Nu putem spune pentru ce au fost sancţionaţi patronii până la finalizarea acţiunii, asta pentru că, până la ora actuală, au fost întocmite doar procesele verbale. Anexele şi datele privind motivele pentru care au fost sancţionaţi se vor stabili la sfârşitul săptămânii, când vin rapoartele”, a spus Cristian Angyal, inspector-şef al OJPC Caraş-Severin.

Continuă la Ciclova

Mâine, o echipă va controla unităţile alimentare din Ciclova Montană şi Ciclova Română. Adevărul de Seară a identificat deja probleme aici. Adriana Craici este o studentă din Reşiţa, dar are familia în Ciclova Montană. Fiecare sfârşit de săptămână îl petrece la sat pentru a evada din atmosfera oraşului, dar şi pentru că nu se poa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 27 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 35 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 28 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 32 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°