Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perspectivele adoptarii monedei unice de catre noile state membre - 05.02.2009

Publicat in Ziua Constanta, joi 5 februarie 2009 ·

Comunicat de presă – 5 Februarie 2009, Bruxelles

Dăianu: Trecerea la Euro, o protecţie a monedelor din noile state membre ale UE în faţa atacurilor speculative, dar nu fără inconveniente

Europarlamentarul liberal Daniel Dăianu a finalizat şi publicat un document de analiză a situaţiei economice actuale din Uniunea Monetară (UM) şi a perspectivelor adoptării monedei unice de către noile state membre. Studiul “The Monetary Union: The Decade Ahead. The Case of Non-Member States”a fost realizat împreună cu profesorul de economie Laurian Lungu şi a fost publicat recent în seria Institutului William Davidson din cadrul Universităţii Michigan (Ann Arbor, USA).

Autorii argumentează că, „în condiţiile actualei crize, pentru noile state membre care nu au adoptat încă moneda unică, trecerea rapidă la euro ar însemna o protecţie în faţa atacurilor speculative asupra monedelor lor; dar această opţiune nu prezintă numai beneficii. De exemplu, ea presupune renunţarea la politica monetară naţională, în sensul că aceasta nu va mai putea fi folosită ca instrument de politică economică adaptat realităţilor interne, Banca Centrală Europeană (BCE) dictând politica monetară pentru toate statele membre din zona euro.”

„Unele state care sunt în zona euro au o reţinere, deloc nejustificată de a primi noi membri fără ca aceştia să fie pe deplin pregătiţi şi ferm angajaţi în menţinerea disciplinei bugetare, fără ca dinamica productivităţii de ansamblu să le permită să aibă economii competitive. Dar condiţiile Maastricht nu sunt incontestabile şi, în plus, unele dintre noile state membre par mai capabile să respecte disciplina bugetară decât, să zicem, Italia, Portugalia, Grecia, etc. Oricum, trecerea la euro va fi o temă mare de dezbatere în Uniunea Europeană în anii ce vin”, se mai arată în studiu.

În aceeaşi ordine de idei, Comisia pentru Afa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 9 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 10 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 8 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 27 minute
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°