Pereţi din scânduri putrezite, ta-van din carton, iar ca duşumea… pământul umed. Aşa poate fi descrisă casa improvizată a trei braşoveni. Locul unde stau de şase ani este unul aparte, la doar câţiva metri distanţă de zidurile Cetăţii Braşovului.
Foarte puţină lume ştie despre ei. Încearcă să pară invizibili, să nu îi vadă nimeni, pentru că nu le place să fie priviţi cu milă sau compasiune. Locuiesc într-o baracă pe strada Maior Cranţa, dar pentru ei înseamnă mai mult decât atât. Îi spun casă. Cei trei bărbaţi trăiesc din mărunţişul pe care îl câştigă muncind cu ziua. De meserie sunt constructori. Vara au mult de lucru. Iarna, în schimb, este dificil să îşi câştige pâinea.
Le-am făcut o vizită celor trei bărbaţi. Am urcat câţiva metri pe deal şi ne-au întâmpinat patru maidanezi, bine îngrijiţi: Rambo, Ursu, Pufi şi Tiţa. L-am găsit acasă doar pe nea Lajos. „Fiţi fără grijă, că nu muşcă. Acum ştiu că sunteţi musafiri şi nu mai au nicio problemă. Nu o să vă mai latre. Şi căţeluşii sunt oarecum o familie. Rambo şi Tiţa sunt părinţii lu Pufi. Ei fac cea mai mare gălăgie ziua, în schimb, noaptea este de bază Ursu”, ne-a liniştit nea Lajos. Bărbatul a stat bucuros de vorbă cu noi, dar s-a ferit tot timpul de aparatul de fotografiat. Spune că îl cunosc mulţi oameni, dar că puţini ştiu în ce condiţii trăieşte. Cu amabilitate, ne-a poftit în casă. „Tot ce este aici am făcut în timp. Am construit şi noi cum am putut. Din ce lucruri am mai adunat de la gunoi. Încet, încet am ridicat căsuţa asta”, ne-a povestit nea Lajos.
Trei încăperi de câţiva metri pătraţi, tixite de lucruşoare. Cămăruţele foarte călduroase. Nea Lajos a construit la viaţa lui multe sobe de teracotă. Acum nu mai sunt căutate, deci nu prea mai are de muncă. „Soba asta e făcută de mine. Ne ajută foarte mult, mai ales iarna, când este foarte frig. Acum putem să ne şi gătim mâncarea aşa cum tre
