O nouă ediţie din studiile de istorie socială ale lui Constantin Giurescu, de astă dată sub titlul Despre boieri şi despre rumâni (Bucureşti, Editura Compania, 2008, 270 p.), reia integral structurarea din volumul postum, apărut în 1943, a celor trei studii care l-au consacrat pe autor drept unul dintre cei mai importanţi istorici români ai straturilor sociale româneşti dinainte de modernitate. Ele au fost incluse, în 1993, şi în masiva retrospectivă plasată sub titlul generic Studii de istorie, unde chipul expertului se întregea prin includerea preţioaselor pagini de istoria istoriografiei, Giurescu fiind un studios de prima mînă în materie de cronistică românească. Cu toate acestea, tirajul mic al reeditării postcomuniste nu avea cum să ţină la dispoziţia pasionaţilor de istorie această carte aureolată, care l-a consacrat pe cel dintîi istoric din dinastia Giurescu în calitate de expert în istoria socială românească. Recitindu-l pe autor astăzi – împreună cu nota însoţitoare a nepotului, Dinu C. Giurescu –, ai prilejul de a estima cît a înaintat cunoaşterea vechii clase stăpînitoare din Ţara Românească şi din Moldova în secolul scurs aproape în întregime de la cursul dedicat boierimii în 1918, care, prelucrat, a făcut mai apoi obiectul paginilor din volum, aşa cum le ştim. Ceea ce poţi afla este că lucrurile sînt încă neclare, că nu avem prea multe certitudini cu privire la stăpînitorii medievali şi la cei care au structurat şi au reprezentat sistemul politic din cele două state româneşti şi că 90 de ani de cercetări nu au împins fundamental înainte cunoaşterea în acest domeniu. Ştim încă destul de puţin şi de imprecis în acest domeniu, nu doar pentru că, vreme de jumătate de secol, propaganda comunistă a fost, mai mult sau mai puţin consecvent, împotriva studiilor referitoare la elitele sociale şi politice dinainte de comunism. Înseşi marile colecţii de doc