Stimată doamnă Carmen Muşat, Sînt fost deţinut politic, medic, în trecere pe la copii, în Bucureşti, şi m-am desfătat în vacanţă citindu-le biblioteca. În introducere, vă relatez un dialog între sinistrul colonel Crăciun, directorul închisorii Aiud, şi un prieten al meu pe care şi-a propus să îl reeduce. Cînd prietenul meu i-a spus: „Domnule director, ce scriu eu aici, sub presiune, voi putea să neg la ieşirea din închisoare“, Crăciun i-a replicat: „Banditule, istoria se va face după arhivele noastre, nu după ce veţi spune voi“. Ca să vă conving că, în parte, cam aşa se întîmplă, vă voi povesti două dintre lecturile mele. 1. Citind dezbaterea din paginile revistei dvs. despre Iluzia anticomunismului (Editura Cartier, Chişinău, 2008), am fost bucuros să caut în biblioteca fiului meu cartea însăşi. Lîngă ea, se afla o altă carte de istorie, Listele morţilor – deţinuţi politici decedaţi în sistemul carceral din România, potrivit documentelor Securităţii, 1945-1989 de Dorin Dobrincu. Le-am citit pe amîndouă şi am avut revelaţia mecanismului de tip „Meşter Manole“, care dizolvă şi distruge cercetarea de istorie a comunismului în ţara noastră. După ce, din 1946 – apariţia istoriei lui Roller, din care am avut dezonoarea să învăţ – şi pînă în 1990, această istorie a fost falsificată pînă la nerecunoaştere de corifeii „Agitpropului“, au urmat aproape două decenii în care, pe baza experienţei noastre, a celor care am populat puşcăriile şi ne-am scris sau ne-am spus „ego-istoria“, s-a ajuns la o impresionantă reconstituire a trecutului de supliciu naţional prin care am trecut nu numai noi, ci şi familiile noastre. S-au scris sute – sau poate mii – de cărţi de memorii, s-au făcut filme şi seriale, s-au publicat reviste şi – mai presus toate – a fost creat Memorialul Sighet, un loc ca o carte deschisă a memoriei naţionale, muzeu, răboj, loc de ateliere, de şcoli şi de ist