Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omenirea se pregateste de primirea extraterestrilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 6 februarie 2009 ·

Numarul civilizatiilor inteligente existente in galaxia noastra se situeaza intre 361 si 38.000, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de un cercetator de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, informeaza BBC.

Descoperirea a 337 de noi planete in afara sistemului nostru solar, in ultimii ani, a permis reconfigurarea estimarilor privind numarul formelor de viata care ar exista in Univers. Potrivit studiului lui Duncan Forgan, publicat in International Journal of Astrobiology, numarul civilizatiilor extraterestre inteligente care ar putea exista in galaxia noastra se situeaza intre 361 si 38.000. "Este un proces de cuantificare a ignorantei noastre", a spus Duncan Forgan, cercetator la Universitatea din Edinburgh. Lipsa de exactitate a numarului este o consecinta a mai multor scenarii posibile privind dezvoltarea vietii. Astfel, numarul minim de 361 de civilizatii extraterestre a fost stabilit avand la baza presupunerea ca procesul evolutiv este unul facil, dar aparitia vietii este un fenomen rar. Un al doilea scenariu, care porneste de la ideea ca aparitia vietii este un proces usor, dar dezvoltarea inteligentei este o etapa dificila, estimeaza existenta a 31.513 civilizatii. Cel de-al treilea scenariu avansat de cercetatori examineaza posibilitatea ca viata sa fie transferata de la o planeta la alta, prin coliziunea asteroizilor, si conduce la numarul de 37.964 de civilizatii inteligente. Pentru a ajunge la aceste scenarii, Forgan a simulat o galaxie asemanatoare cu a noastra si i-a permis acesteia sa dezvolte sisteme solare, pe baza a ceea ce stiu specialistii despre exoplanetele din vecinatatea galaxiei noastre. "Chiar daca exista forme de viata extraterestre in univers, nu inseamna ca suntem capabili sa le contactam sau sa stim macar ce forme ar putea avea. Viata pe alte planete ar putea fi la fel de variata ca cea de pe Pamant, d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°