Un Consiliu de Coroana tinut la Palatul Regal, format din 10 ministri si prezidat de regele Carol al II-lea, a stabilit, la 9 aprilie 1937, ca principele Nicolae inceteaza „de drept de a mai face parte din familia domnitoare si pierde toate drepturile si prerogativele legate de aceasta calitate".

Suveranul l-a autorizat pe fratele sau sa poarte numele de Nicolae Brana, acesta declarand, in scris, ca avea sa respecte decizia Consiliului de Coroana si ca urma sa paraseasca Romania in termen de 8 zile. Din partea guvernului urma sa primeasca lunar suma de 500.000 lei. Maresalul Ion Antonescu s-a interesat de soarta fostului principe, incepand cu 6 septembrie 1940, iar Serviciul Special de Informatii (SSI) a inceput sa-l urmareasca. Acesta locuia la Lausane, Elvetia, intr-o vila cu sase camere, inchiriata, avand ca angajati sase servitori si un sofer. De asemenea, mai detinea, ca proprietar, o vila la St. Moritz, unde isi pastra obiectele de arta, mobilierul si automobilul, pazite de doi servitori. In ceea ce priveste veniturile printului, ele constau, la 1 decembrie 1942, din banii proveniti din Romania (alocatia de la Guvern si veniturile de la proprietatile sale), banii obtinuti din vanzarea vilei San Giorgio in Venetia, a iahtului Pirate si a diferitelor speculatii la bursa. Nicolae detinea doua conturi bancare, unul la Berna si celalalt la Geneva, valoarea acestora ajungand la suma de 659.400 de franci elvetieni. In schimb, bijuteriile importante si actiunile cumparate la diferite societati germane si elvetiene le tinea intr-un seif personal la Banca Federala din Berna. Ofiterii SSI i-au evaluat averea la 1.200.000 de franci elvetieni, considerand ca Nicolae avea cheltuieli lunare de 14.000 de franci (intretinerea vilei, distractiile si achizitionarea de tablouri). Prietenii apropiati ai printului si ai sotiei sale, Ioana Dolette, au fost ex-regina