Un preot din localitatea Tufeni, judetul Olt, este cercetat pentru nerespectarea prevederilor la regimul armelor si munitiilor dupa ce, ieri, a tras cu pistolul cu bile, in urma unui conflict pe care l-a avut cu doua persoane, sofer si pasager, pe un drum comunal din localitatea Colonesti, Olt.
Potrivit comisarului Claudia Radu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Olt, persoana care a tras cu pistolul era in apropierea unui grup de persoane simpatizante ale PSD, care se pregateau pentru desfasurarea unui miting electoral, deoarece in comuna Colonesti vor avea loc alegeri pentru desemnarea unui alt primar. Din primele cercetari rezulta ca soferul si pasagerul dintr-o masina s-au suparat pe membrii grupului care s-au adunat in strada, invocand faptul ca nu ii pot depasi deoarece acestia blocasera o parte din lungul benzii de circulatie. Atunci, a aparut conflictul dintre cei doi si preotul din Tufeni care a tras cu un pistol cu bile in directia celor doi. Din primele audieri ale partilor implicate si ale martorilor, rezulta ca nu sunt persoane ranite in urma acestui conflict. Preotului urmeaza sa i se intocmeasca dosar penal pentru uz de arma nelegal. In data de 15 februarie a.c., la Colonesti si Ganeasa, comune din judetul Olt, vor avea loc alegeri locale dupa ce localitatile au ramas fara edili sefi anul trecut. In comuna Colonesti, primarul Nicolae Stan, poreclit si Bula, a castigat un post de deputat in Colegiul nr. 2 din Olt in data de 30 noiembrie 2008, iar locuitorii din Ganeasa nu mai au primar de la inceputul lunii noiembrie, cand edilul Marin Neremza a decis sa renunte la fotoliul de ales, invocand motive personale, si s-a mutat cu domiciliul la Slatina.
Un preot din localitatea Tufeni, judetul Olt, este cercetat pentru nerespectarea prevederilor la regimul armelor si munitiilor dupa ce, ieri, a tras