Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre Mazare, rechizitorii si iubire

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 7 februarie 2009 ·

Nu mă număr printre fanii înrăiţi ai edilului Radu Mazăre (în ciuda a ceea ce crede dragul nostru domn Stancă). Dar nici nu pot spune că îmi este total antipatic. Dimpotrivă.

Uneori îmi place să-l alint Răducu şi să-mi exprim în faţa lumii „plăcerea" de a-i admira viaţa şi opera. Adevărul este că imaginea poleită de realizări, pe care şi-a creat-o cu mare iscusinţă, poate prosti uşor. În esenţă, treaba nu-i chiar aşa roz. Cu toate acestea, electoratul este topit după Mazăre al nostru, aşa cum este Răduleasca topită după Dani. Şi, sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut mai mult să-l lase pe Elan pentru Răducu. Făceau un cuplu mai potrivit. Dar asta este altă poveste mondenă. Revenind la „dragostea" pe care i-o port, trebuie să vă spun, cu durere în suflet, că, din punctul meu de vedere, totul s-a terminat între noi. Nu mai am sentimente, nu mă mai revolt, nu mă mai amuză nimic. Motivul este simplu: nu am văzut în el decât un individ avid după putere, încolţind-o pe blonda Elena Udrea. În plus, în momentul în care l-am informat că mi-aş dori să realizez un interviu cu importanta sa persoană, mi-a răspuns cu o încercare de zâmbet ironic: „De unde eşti? ZIUA? A, nu... de ce să vă dau interviu? Aveţi voi ce să scrieţi... rechizitorii şi alte alea!". Şi a fugit. Păi bine, domn' primar! Unde ţi-e atitudinea de altă dată? Unde este sfidarea, pentru că mie asta mi-a părut eschivă şi nimic mai mult. Unde este „iubirea" aia faţă de presă? Nu ai vrut nici să vorbeşti, uitându-te ţanţoş în ochii mei, spunându-mi, printre gene, că eşti „the best". Unde este Mazăre infatuatul, unde este jmekerul de Constanţa? Eu nu l-am mai văzut. Atunci de ce să-mi mai pese de tine, primarule? Pentru că ai făcut atâtea pe care nimeni nu le crede? Fie la tine, acolo! Pentru mine ai ajuns un Vanghelie mai mic, lipsit de almanahe. Ai grijă, Răducule! Devii neinteresant! Iarna nu faci niciun spor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 9 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 8 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 3 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 4 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 10 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

14°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°