Junele Mişu Guvidi dă examenul de clasa VII... Trei profesori infami îl persecută. Mişu cade la trei obiecte: la Matematice, la Istorie şi la Morală.
I. L. Caragiale
Junele Mişu declară mamiţii că e hotărât a se sinucide. Dar Mişu are trei zeiţe protectoare: una mai mult, decât acheii, două mai mult decât troienii. Trei zeiţe: pe Juno, pe Minerva şi pe Venus...
Mândra Juno zice:
Cunosc pe Popescu, profesorul de istorie; el are un frate, care e deputat, orator, Jupiter Tunătorul. Mă însărcinez cu d-l Popescu!
Şi a plecat mândra zeiţă; şi l-a găsit pe Popescu, şi scurt: Popescu a schimbat pe 5 în 6. E aşa de uşor a face pe şase din cinci!
Minerva cea cu socoteală a zis:
Ştiu bine că Vladimirescu, profesorul de Matematice, a pierdut aseară la poker o sumă-nsemnată şi că n-are cu ce pleca la băi în vacanţă. Mă însărcinez eu cu Vladimirescu. Şi a plecat înţeleapta zeiţă; şi a găsit pe Vladimirescu, şi scurt: Vladimirescu a schimbat pe trei în opt. E aşa de uşor să faci pe opt din trei!
Mai a rămas Morala... Şi Venus zice: – Asta e partea mea – Morala. Îl cunosc bine pe Mititelul Parisache, profesorul, el nu e în stare să reziste poruncilor mele... Mă-nsărcinez eu cu Morala şi cu Parisache. Şi a plecat frumoasa zeiţă... şi a găsit pe Parisache, şi mai mult sau mai puţin scurt: Parisache a schimbat pe 1 în 10. O! Când îţi ordonă Venus, e aşa de uşor să faci din unul zece!
"O fetiţă de vreo 12 ani, cu părul numai bucle, e supărată foc şi se chinuieşte la bară să facă o grea contorsiune, una din capitalele mişcări ale dansului. O colegă mai vârstincă, blondă platinată şi cu un surâs de viitoare vedetă a ecranului, îi supraveghează serios mişcările şi o sileşte de nenumărate ori să reînceapă ceeace greşeşte. În mijlocul studio