Liviu Vasilică s-a născut cu cântecul în suflet. De mic a îndrăgit portul şi cântul popular, fascinat de haiducul satului Gogu Ivaşcu şi de inegalabila Maria Tănase.
În satul teleormănean Plosca venea pe lume la 2 iulie 1950 Liviu Vasilică, un copil îndrăgostit de muzică din primii ani ai vieţii. Glasul lui Gogu, rapsodul satului, care cânta pe prispa casei, haiduceşte, cu voce de piept, îi făcea inima să tresară.
Îl asculta fascinat sorbindu-i versurile cântecelor. De la Gogu şi-a format un prim repertoriu dar vocea ţăranului din Plosca l-a călăuzit în întreaga sa carieră artistică. Pe Maria Tănase o asculta încremenit, cu urechea lipită de difuzorul din casă. Deşi părinţii îl vedeau farmacist, Liviu Vasilică s-a simţit atras de două profesii de suflet: cea de medic pediatru – la Dispensarul Şcolar din Alexandria şi cea de interpret dedicat folclorului autentic.
În anii de studenţie a participat la numeroase concursuri folclorice. Iar vocea sa ieşită din comun a făcut să se afle printe laureaţi. În 1983 a urcat şi pe scena festivalului "Maria Lătăreţu". A primit premiul pentru popularitate. A atras atenţia prin repertoriu, dar mai ales prin ţinută şi prin stilul propriu care amintea de rapsozii de odinioară.
Cântecul din zona Teleormanului te face să tresari, te îndeamnă să asculţi, te fascinează. Cu o linie melodică simplă "atrage ascultătorul prin forma de adresare: «dodă, neică, bă», cântăreţul strigă la tine, adică, să-l asculţi, te trage de mânecă, e o formă extraordinară de a atrage atenţia asupra lui, iar chiuitul acela ascuţit cu care se termină uneori versurile e o explozie a unui sentiment, explozie de vitalitate, de trăire", spunea Liviu Vasilică.
GRUP BĂRBĂTESC. În 1984 artistul s-a remarcat ca instructor de dans popular şi grup vocal la Liceul Industia
