Edin Karamazov, fost elev al dirijorului Sergiu Celibidache, vorbeşte despre colaborarea sa cu Sting şi despre concertul pe care cei doi îl vor susţine la Bucureşti.
Artistul bosniac Edin Karamazov, maestru al lăutei şi fost elev al dirijorului român Sergiu Celibidache, a căpătat faimă mondială alături de Sting, cu care a lansat, în urmă cu trei ani, albumul „Songs from the Labyrinth”, material discografic promovat printr-un turneu mondial început cu un an mai târziu. După doi ani în care cei doi au cântat în Asia, Europa sau America, spectacolul, o surpriză pentru fanii lui Sting – având în vedere că piesele acestuia, cele noi, dar şi o parte dintre hiturile cunoscute, vor fi acompaniate la lăută, va fi prezentat şi în România. Concertul de la Bucureşti se va desfăşura cu casa închisă.
Biletele puse în vânzare au fost epuizate în doar câteva săptămâni de la anunţarea evenimentului.
Înaintea spectacolului pe care cei doi îl vor susţine mâine seară, de la ora 20.00, la Sala Palatului, Edin Karamazov vorbeşte, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, despre muzica sa şi despre prietenia cu Sting.
EVZ: De ce ai ales tocmai muzica lui John Dowland pentru colaborarea cu Sting?
Edin Karamazov: Când eram copil şi cântam la chitară clasică am început să cunosc muzica lui John Dowland. La vârsta aceea eram atras de piesele lui Dowland mai ales pentru că aveau titluri haioase. După ce am mai crescut, am început să studiez lăuta şi să îi cunosc cântecele mai bine. Fiecare cântec a lui John Dowland este o capodoperă. Era cel mai bun lăutist al timpurilor lui, mulţi artişti care cântau la chitară obişnuiau să cânte şi muzica lui. M-am gândit că Sting ar putea cânta muzica lui Dowland, vocea lui este ideală pentru a interpreta o asemenea muzică. În plus, am mai găsit şi alte legături între Sting şi marele maestru, Dowland,