Divorţul este stresant, în aceeaşi măsură, pentru părinţi şi copii. Deşi reacţiile copiilor depind foarte mult de vârstă, temperament şi de împrejurările în care are loc separarea, cei mai mulţi dintre ei experimentează tristeţea, frustrarea, supărarea şi neliniştea.

În general, divorţul generează probleme legate de imaginea de sine. Unul dintre parteneri pleacă, altul rămâne şi se simte abandonat, apar neînţelegeri între părinţi, care se repercutează, din păcate, asupra copilului. Atunci când părinţii mai au de împărţit şi bunuri comune, apar tensiuni care fac ca foarte rar divorţul să se finalizeze în termeni amiabili, ca foştii soţi să îşi strângă mâna şi să se ducă fiecare pe drumul său. Ei sfârşesc relaţia cu oarecare animozităţi, nefaste pentru copil, spune psihologul Armand Veleanovici. Potrivit acestuia, un divorţ presărat cu conflicte şi tensiuni cauzează un stres major copilului, cu repercusiuni asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Stări de depresie, anxietate, rezultate şcolare slabe, lipsă de chef şi, în cazuri extreme, tulburări de somn, de apetit şi devianţă spre violenţă ar putea fi câteva dintre semnele care trădează suferinţa copilului.

DENIGRAREA CELUILALT PĂRINTE

Lucrul cel mai grav este atunci când părintele care cere custodia copilului porneşte o campanie de denigrare a celuilalt părinte şi, într-un fel, îl face pe copil să-l respingă total pe acesta, chiar dacă el este bine intenţionat. În acest caz, copilul suferă foarte tare, deoarece el nu înţelege de ce nu-l mai poate vedea pe celălalt părinte. Toate certurile părinţilor sunt "filtrate" prin copil, care ajunge să fie un paravan între ei. Potrivit psihologului, acest comportament poartă numele de "sindromul alienării parentale". Este vorba despre denigrarea sistematică a unui părinte, ajungându-se până la interzicerea oricărei relaţii între copil şi