Bucureşteanul Costel-Cristian Balaciu a reuşit ceea ce mulţi constănţeni şi-ar fi dorit: să bată în instanţă caracatiţele lui Mazăre * Pe site-ul www.ziuact.ro puteţi citi decizia instanţei de judecată în acest caz
Într-un mail adresat senatorului Iulian Urban şi postat pe site-ul acestuia, www.urbaniulian.ro, Balaciu povesteşte cum, vara trecută, a fost „sancţionat contravenţional cu amendă şi sancţiunea complementară a blocării roţii de către Poliţia Comunitară, în temeiul unei hotărâri a Consiliului Local".
Bucureşteanul a făcut o plângere contravenţională pe care a şi câştigat-o în urma sentinţei Judecătoriei Constanţa. Instanţa a recunoscut că „imobilizarea vehiculului este abuzivă, această sancţiune complementară nefiind prevăzută de OG 2/2001, imobilizarea fiind legală numai în măsura în care ar fi făcută de către Poliţia Rutieră, în cazurile limitativ prevăzute de către OUG 195/2002 şi regulamentul de aplicare". Balaciu a fost declarat victorios în urma hotărârii civile nr. 19365 din 31 octombrie 2008. În şedinţa publică din 23.10.2008, intimatul Primăria Constanţa a fost reprezentat de avocatul Cristina Tudoruş, care a formulat concluzia de respingere a plângerii contravenţionale „ca fiind nefondată, menţionând că motivele de nulitate arătate de către petent trebuiesc dovedite, acesta depunând la dosarul cauzei doar planşe foto".
Lupta cu procesul-verbal
Pronunţarea cauzei dosarului nr. 17511/212/2008 a fost amânată pentru şedinţa din 30.10.2008. Apoi, instanţa condusă de judecătoarea Doina Safta a mai decis amânarea cu o zi, până pe 31, din cauza faptului că avea „nevoie de timp pentru a delibera". Prin sentinţa civilă 19365, pronunţată în şedinţa publică din 31.10.2008, judecătoarea Doina Safta a analizat fapta. Hotărârea judecătorească arată că „prin plângerea înaintată (...) sub nr. 17511/212/2008