Doi miniştri care demisionează cu scandal într-un interval de timp năucitor de scurt. Miron Mitrea îi înjură în gura mare pe Viorel Hrebenciuc şi pe Mircea Geoană. Cei doi răspund de îndată. Viorel Hrebenciuc, cu o violenţă care nu-l defineşte. Mircea Geoană, cu dispreţ superior.
Adrian Năstase face declaraţii succesive împotriva lui Traian Băsescu, deşi domnia-sa e preşedintele Consiliului Naţional al PSD, care PSD are drept aliat de guvernare PD-L-ul lui Traian Băsescu. Ion Iliescu îl ia la întrebări pe Ilie Sârbu pentru mărtu-risirea că s-a negociat cu Duşmanul de la Cotroceni încă de acum doi ani. Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, a declanşat împotriva medicilor un război pe viaţă şi pe moarte, care va costa PSD în final, din punct de vedere al capitalului politic.
Parlamentarul Iulian Iancu se trezeşte nitam-nisam să denunţe Guvernul Tăriceanu că ar fi vândut ţara printr-o hotărâre de Guvern din 2008. An în care însă PSD sprijinea din greu în Parlament şi în presă Guvernul Tăriceanu. Marian Vanghelie se complace în imaginea pu-blică de Richelieu al PSD-ului condus nu de Ludovic al XIII-lea, ci de Mircea Geoană. Aceasta e starea de lucruri din PSD în ultima vreme.
Imaginea unui partid amintind de un regat de pe vremea feudalismului. Sub privirile neputincioase ale Regelui, redus în materie de putere la un domeniu prevăzut cu un Castel, baronii se războ-iesc între ei cu toţi vasalii de care dispun.
Ziarele şi televiziunile se mulţumesc să consemneze fiecare moment din această conflagraţie care defineşte PSD-ul. Cronicari harnici ai scandalului izvorâtor de rating şi tiraj, gazetarii nu pot fi decât mulţumiţi că dispariţia sursei de scandal dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu a fost suplinită de sursa de scandal dintre grupările din PSD. Puţini gazetari au încercat să abandoneze fie şi pentru
