Vineri, 6 februarie 2009, a avut loc la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Tel-Aviv vernisajul expoziţiei Sounds&Visions. La eveniment a fost prezent, din partea revistei Observator cultural, şi Mihai Plămădeală. Un capitol va fi dedicat, cu siguranţă, şi amplei iniţiative găzduite de muzeul din oraşul „Dealului Primăverii“ (traducerea textuală a cuvintelor Tel-Aviv). Deplasarea a fost realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român. Regizorul Jean-Luc Godard a spus, la un moment dat, că arta video s-a născut adolescentă şi că ea nu se va maturiza niciodată. Nam June Paik, Bill Viola ori Matthew Barney au demonstrat, prin munca şi prin realizările lor, că maestrul a avut cel puţin o viziune parţială asupra fenomenului. Mutarea accentului de la filmul clasic de artă înspre video art nu este nimic altceva decît un nou cîmp de manifestare a noilor vremuri, cu nimic mai prejos decît cel deja „istoric“. Doza de şoc nu este miza finală a tinerei arte. Mă opresc, spre exemplificare, asupra creaţiilor lui Paik. Celebra interpretare topless din Opera Sextronique (1967) a condus la arestarea protagonistei Charlotte Moorman – de altfel, una dintre cele mai importante violonceliste ale scenei muzicale de avangardă a New York-ului. Paik şi Moorman au demonstrat că elementul vizual este decisiv în receptarea muzicii, chiar dacă omul este tentat să creadă contrariul. TV Bra for Living Sculpture (1969) sau Concerto for TV Cello and Videotapes (1971) pun în evidenţă interdependenţa dintre sunet şi imagine, dar şi complementaritatea acestora în cadrul happeningului, al instalaţiei, al artei video etc. Revenind la evenimentul din februarie, Sounds&Visions, acesta este un proiect de artă video, organizat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea oraşului Tel-Aviv, care deschide, în fapt, calendarul evenimentelor culturale dedicate acestei aniversări pe tot p