Uneori mi se întîmplă să îmi scriu articolul pe ultima sută de metri. Uneori, pur şi simplu uit. E ca şi cum mintea mea ar refuza, uneori, să mai ia cunoştinţă de tot circul acesta numit România. Mai nou, sînt supus, ca telespectator, unui tăvălug mediatic privitor la sistemul de sănătate: ca şi cum de abia acum am băgat de seamă faptul că există oameni care mor pe holul spitalelor, pe masa de operaţie sau, şi mai rău, pe trotuarul din faţa serviciului de urgenţă. Situaţia aceasta durează de ani buni de zile, însă pînă acum nimeni nu s-a deranjat să încerce s-o rezolve sau măcar s-o aducă la cunoştinţă opiniei publice. Se pare că, în România, problemele grave, fundamentale îşi găsesc soluţiile cam în acelaşi ritm în care acest popor îşi găseşte practica propriilor drepturi, stipulate într-o Constituţie strîmbă, pe care s-a aşezat praful uitării. Unii şi alţii au sugerat, de curînd, că o revizuire a actului fundamental al statului este necesară. Asta l-a deranjat peste măsură pe Ion Iliescu, care a tunat şi fulgerat că ţara e în criză şi că nouă ne arde de modificarea Constituţiei. Tot aşa cum ţara e în criză, şi DNA-ului îi arde de punerea sub acuzare a lui Adrian Năstase… La fel cum mineriadele şi cenzura anilor ’90 şi-au găsit justificarea în „nevoia de linişte“ invocată de Iliescu, tot aşa, acum, orice critici aduse Guvernului sau parlamentarilor sînt contracarate prin „nevoia de unitate şi responsabilitate“ în faţa crizei economice. Ssst, domnilor ziarişti, sssst, domnilor procurori ai DNA, ssst, Uniunea Europeană, nu-i mai deranjaţi pe aleşii neamului, ei lucrează pentru ieşirea neamului din criză! Nu contează că sînt corupţi, că se dedau la ilegalităţi economice, că mint de îngheaţă apele, că nu-şi respectă promisiunile. Ei sînt singura noastră salvare! Problema, din păcate, pentru clasa politică, de la Băsescu pînă la Năstase şi de la Boc pînă la Voicu