Asociatia internationala a jurnalistilor de la Bruxelles a protestat joi fata de o nota interna a Comisiei Europene care avertizeaza in legatura cu activitatile de "spionaj" care vin mai ales din partea presei si care ii vizeaza serviciile.
"Condamnam aceasta generalizare", a spus presedintele Asociatiei presei internationale de la Bruxelles, Lorenzo Consoli, la conferinta de presa a CE, relateaza AFP, citata de NewsIn.
"Jurnalistii au datoria de a cauta informatii confidentiale, acest lucru face parte din meseria noastra", pentru ca poate fi "in interesul public si al cautarii adevarului".
"Este inacceptabil ca oamenii din serviciile de securitate de la CE sa puna pe acelasi plan jurnalistii si alte categorii de oameni, cu interese total diferite", a spus Consoli.
Comisia Europeana a anuntat miercuri ca si-a avertizat serviciile interne in legatura cu o "intensificare a activitatilor de spionaj", desfasurate de tari membre UE, de grupuri de presiune si de jurnalisti "care cauta informatii sensibile".
"Pot sa confirm ca o nota a fost adresata tuturor directorilor pentru a-i informa in legatura cu aceste riscuri si pentru a cere sa fie luate masurile de precautie adecvate", a declarat Valerie Rampi, purtatoare de cuvant a comisarului insarcinat cu administratia.
Ea a confirmat astfel o informatie data publicitatii de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, care a publicat si documentul.
"Faptul ca aceasta nota a fost dezvaluita in exterior este suficient comentariu", a subliniat ea. "Dar pot sa asigur ca nu exista un sentiment de suspiciune generalizata fata de jurnalisti", a dat ea asigurari.
CE a subliniat in nota ca mai multe "cazuri recente arata ca amenintarea spionajului creste pe zi ce trece, unele tari, grupuri de presiune, jurnalisti si agentii private incercand