Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM pregateste confruntarea din Slovacia

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 februarie 2009 ·

Lotul vicecampioanei pleacă, astăzi, la Bucureşti, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului handbalist, Marian Cozma

Handbal Club Municipal Constanţa continuă pregătirile în vederea disputei de duminică, 15 februarie, de pe terenul echipei slovace Tatran Presov, partidă contând pentru manşa tur a optimilor de finală ale Cupei Cupelor.

După ce au obţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, o victorie la limită, împotriva formaţiei CSM Medgidia, pentru handbaliştii vicecampioanei urmează un test mult mai dificil. De data aceasta, în cupele europene, unde vor juca în optimile Cupei Cupelor, împotriva slovacilor de la Tatran Presov. Formaţia din Slovacia este lider autoritar în campionat, fiind neînvinsă după 18 etape disputate până acum. De altfel, aseară, adversara HCM-ului din Cupa Cupelor a jucat primul meci al anului în campionat, împotriva ocupantei locului 3, N. Zamky. „Faptul că jucăm primul meci la ei acasă ne dă un atu în plus pentru calificare. Le luăm pulsul, vedem de ce sunt în stare şi la Constanţa ne calificăm", a spus preşedintele clubului constănţean, Nurhan Ali. Partida de la Presov va începe la ora 17.00 (18.00 ora României) şi va fi condusă de o brigadă de arbitri formată din Arkadiusz Solodko şi Leszek Solodko din Polonia, iar delegatul EHF la acest meci va fi Viktor Konoplyastyy din Ucraina. Returul de la Sala Sporturilor este programat o săptămână mai târziu, partidă care va începe la ora 11.00. Nu există probleme deosebite de lot, Petr Hejtmanek şi Florin Nicolae putând fi recuperaţi până la ora jocului de la Presov, în timp ce Adzic a reluat, în această săptămână, antrenamentele alături de echipă. În cadrul aceleiaşi competiţii, Steaua Bucureşti va juca, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva formaţiei spaniole, Pevafersa Valladolid. Altfel, la iniţiativa Direcţiei pentru Sport a Judeţului şi a conducerii Handbal Club

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°