Cea mai amplă retrospectivă Kandinsky din ultimele decenii – Absolut. Abstrakt – se derulează între octombrie 2008 şi ianuarie 2010 pe axa München-Paris-New York. Din aprilie pînă în august, ea va putea fi vizitată la Centrul „Georges Pompidou“, urmînd a fi translocată apoi la Guggenheim Museum. Pînă pe 22 februarie însă, expoziţia mai este disponibilă, în structurarea iniţială şi în acelaşi loc, la Städtische Galerie im Lenbachhaus. Apare ca firească înlănţuirea celor trei instituţii muzeale, întrucît ele sînt depozitare ale celor mai mari colecţii din opera complexă, vastă a faimosului artist rus. La München, spre exemplu, se află aproape toate stampele – alături de uleiuri timpurii, acuarele – sau picturile cu înrîuriri bavareze pe aşa-numita verre églomisé. Interesantă este punerea în scenă a expoziţiei. Pictura a fost separată de lucrările grafice şi „îngropată“ în proximitatea Vilei Lenbach, într-un spaţiu anex metroului. Decorul acesteia – simplu, rece, din beton cenuşiu – a fost menit să pună în valoare tocmai vitalitatea cromatică, în timp ce geometria liberă a compartimentării are un corespondent în matematismul abstract al lucrărilor din perioada Bauhaus. Pînzele au o succesiune bine controlată cronologic, fiind acompaniate de generoase texte de sală trilingve. Prin contrast, opera grafică este plasată în ambianţa burgheză a vilei-muzeu şi încorporată în expunerea permanentă. Mai bine spus, ordonarea permanentă a fost de-construită pentru a face loc, în prima secvenţă a parcursului, pieselor kandiskiene, continuate natural cu tablouri expresioniste germane. Mă grăbesc să afirm că, în ceea ce mă priveşte, unica experienţă a acestui muzeu s-a consumat prin „lentila Kandinsky“. Nu am, aşadar, întipărită în memorie alcătuirea tradiţională, istorică, ci doar o ipostază circumstanţială. Impresiilor nemijlocite, participării directe la spectacolul locului