Agentia canadiana pentru controlul alimentelor (ACIA) a anuntat, miercuri, ca a depistat prezenta tulpinii H5 a gripei aviare intr-o a doua crescatorie de pasari din Columbia Britanica, din vestul tarii, relateaza France Presse.
Ferma infectata este situata in apropierea celei in care a fost confirmata, saptamana trecuta, prezenta virusului H5N1, au precizat autoritatile sanitare canadiene intr-o conferinta de presa telefonica. "Analizele efectuate pana in prezent arata ca tulpina depistata in cea de-a doua crescatorie este la fel de slab patogena si asemanatoare celei din ferma de referinta", a declarat Sandra Stephens, consilier in cadrul ACIA. "Alte analize sunt in desfasurare pentru a stabili subtipul si tulpina exacta a virusului", a adaugat aceasta, precizand ca a fost stabilit un al doilea perimetru de carantina, pe o raza de trei kilometri in jurul noului focar. Alte zece ferme sunt verificate, ridicand la 43 numarul celor plasate in carantina. Cele 12.000 de pasari din aceasta ferma situata in comuna Abbotsford, la circa 70 de kilometri sud-est de Vancouver, vor fi sacrificate incepand de joi, potrivit ACIA. Autoritatile sanitare au sacrificat la sfarsitul lui ianuarie 60.000 de pasari in ferma vecina. In 2004, o epizootie generata de virusul H7N3 a provocat sacrificarea a 17 milioane de pasari in Columbia Britanica si instituirea unor restrictii in aceasta regiune. In 2005, 60.000 de rate si alte pasari au fost sacrificate, in aceeasi provincie, in urma descoperirii in doua ferme a tulpinii H5 a gripei aviare, care s-a dovedit slab patogena.
Agentia canadiana pentru controlul alimentelor (ACIA) a anuntat, miercuri, ca a depistat prezenta tulpinii H5 a gripei aviare intr-o a doua crescatorie de pasari din Columbia Britanica, din vestul tarii, relateaza France Presse.
Ferma infectata este situata in apropierea celei in ca