Deşi am trăit aproape trei decenii în comunism, până săptămâna trecută nu am ştiut nimic despre activitatea şi personalitatea lui Leonte Răutu. Nu m-a interesat. Numele îmi suna, fireşte, cunoscut, mai degrabă ca un zgomot de fond al emisiunilor postului naţional de radio, dintr-o epocă în care ştirile despre diverse activităţi de partid conţineau şi alte repere de identitate decât cele ale familiei conducătoare. De multe ori, la noi în casă, masa de prânz coincidea cu radiojurnalul de la ora 13,00, ascultat cu religiozitate de părinţii mei pentru informaţiile despre starea vremii (n-am înţeles niciodată această obsesie a lor) şi atunci, între două linguri de supă, cu gândurile aiurea, auzeam ca prin vis aceeaşi voce bărbătească rostind monoton... "la manifestare au participat tovarăşii X, Y, Z", unul dintre ei fiind negreşit Leonte Răutu. Coborând şi mai mult în timp, una dintre primele mele amintiri este legată de o defilare de 1 mai sau de 23 august. Mama mea, muncitoare într-o fabrică de confecţii, trebuia să participe la defilare şi, neavând cu cine să mă lase acasă, m-a luat cu ea. În primele rânduri ale coloanei se aflau purtătorii de tablouri. Fiecare muncitor purta deasupra capului câte un chip: Marx, Engels, Lenin, Gheorghiu-Dej şi toţi ceilalţi membri ai conducerii de partid. Citind astăzi despre rolul pe care l-a jucat Leonte Răutu în epocă (probabil, anul 1964) sunt convins că fotografia lui nu avea cum să lipsească. Pe de altă parte, privindu-i astăzi imaginea de tinereţe, îmi dau seama că figura lui nu îmi spune nimic. Aş putea, fără probleme, să jur că nu l-am văzut în viaţa mea.

Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului, volumul lui Vladimir Tismăneanu şi Cristian Vasile spulberă cel puţin două mituri ale comunismului românesc. Sau, mai exact ale imaginii noastre despre comunismul românesc. În primul rând, acela că Gheorghe Gh