Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul Mergeane completeaza „lista lui Musu"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 13 februarie 2009 ·

Procurorul Mihaela-Elena Mergeane ne-a confirmat spusele: cu ajutoare din toate părţile, Muşu a primit NUP

Aşa cum prezentam într-un material publicat la finele lui 2008, poliţiştii şi Procuratura a făcut tot posibilul pentru a-i spăla obrazul şi numele lui Costea Muşu, proprietarul imobilului cu şase etaje, ridicat, ilegal, pe strada George Enescu.

La acea dată, cotidianul ZIUA de Constanţa atrăgea atenţia asupra faptului că poliţiştii, sub îndrumarea unor procurori, au cercetat plângerea penală depusă împotriva lui Muşu de o asemenea manieră, încât să nu fie vreo problemă. Cu alte cuvinte, menirea lor era să-l scape pe tulcean cu faţa curată. Nemulţumiţi de nerespectarea normelor de fundare la blocul cu şase etaje, vecinii au depus o plângere penală în acest sens. Oamenii au explicat legiuitorilor cum casele le sunt puse în pericol. Fundaţia blocului lui Costea Muşu este sub nivelul celorlalte fundaţii ale caselor din vecinătate, caz în care soluţia arhitectului ar fi trebuit să fie retragerea cu 1,90 m şi construirea unei incinte de piloţi. Orice inginer constructor specializat în structuri de rezistenţă ar fi impus această modalitate de rezolvare a problemei. Plângerea penală a ajuns, la un moment dat, şi în braţele poliţiştilor. Mai precis, în ale celor de la Secţia 3 de Poliţie. Vă spuneam atunci că dosarul fusese trimis către Parchet, cu propunere de NUP. Cu alte cuvinte, poliţiştii au crezut că fapta reprobabilă a lui Costea Muşu poate fi trecută cu vederea.

Mihaela via Betty

Mai mult, surse care doresc să-şi păstreze anonimatul spun că Muşu ar avea prietenii strânse cu poliţiştii. Ba chiar terenul de pe strada George Enescu se pare că a fost cumpărat de la o anumită Pisică. Evident, cei care au aflat această informaţie şi-au pus întrebarea dacă vânzătorii au vreo legătură cu comisarul Dănuţ Pisică, ad

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Zelenski după ce România a decis să trimită Ucrainei un sistem de apărare PATRIOT

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat joi, 20 iunie, la scurt timp după ce CSAT a decis trimiterea unui sistem Patriot țării sale. Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Zelenski a mulțumit țării noastre și a subliniat că ”acest pas în

Probleme pentru șoferi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Administratorul drumului a fost amendat după ce mai multe mașini au fost avariate

Ziare.com acum 43 minute
Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului. ”În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul

A murit medicul psihiatru și scriitorul Ion Vianu la 90 de ani. A fost colaborator la Radio Europa Liberă. Anunțul făcut de nepotul său

Ziare.com acum 29 minute
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, mulțumește României pentru sistemul de apărare Patriot

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă. "Această contribuţi

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum 2 ore
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

CNAIR prelungeşte restricţiile pentru maşinile de mare tonaj, din cauza caniculei, până în 24 iunie

News.ro acum o ora
CNAIR anunţă, joi, că, în perioada 21-24.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius). Astfel, s

UE şi Ucraina actualizează şi prelungesc acordul privind transportul rutier

News.ro acum 38 minute
UE şi Ucraina au decis, joi, să prelungească şi să actualizeze actualul acord privind transportul rutier. Acordul urmăreşte să ajute Ucraina să acceseze pieţele mondiale prin facilitarea tranzitului prin ţările UE şi prin dezvoltarea în continuare a

Zelenski a mulţumit României pentru sistemul de apărare aeriană Patriot. „Ucraina previne o potențială agresiune împotriva Moldovei, României și tuturor vecinilor noștri”

Adevarul acum 49 minute
  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă, informează Reuter

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

34°
joi

21°/34°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/33°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°