Prezent la emisiunea lui Victor Ciutacu de aseară, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat că nu îşi poate asuma răspunderea pentru acţiunile secretarilor de stat din ministerul său, nici cele ale guvernatorului Deltei ori ale altor directori din instituţiile subordonate ministerului.
Nemirschi s-a arătat indigrant de faptul că i se cer explicaţii pentru unele decizii luate înainte de sosirea sa în fruntea ministerului: „Nicolae Nemirschi, a doua zi de când a fost instalat la minister, a trebuit să dea explicaţii despre taxa auto, care de fapt a fost făcută de fostul ministru al Finanţelor. Nicolae Nemirschi trebuie să dea explicaţii la Roşia Montană pentru procese şi blocaje care se referă la nişte certificate de urbanism, la nişte PUZ-uri care nu fac obiectul Ministerului Mediului. (...) Nu este nici o problemă. Pentru asta le duc. Duc şi taxa auto în spate, o să duc şi Roşia Montană, corect, principial şi conform legii".
Cât despre asocierea numelui său cu cel al primarului Radu Mazăre, cu care a lucrat timp de opt ani, Ministrul Mediului a ţinut să evidenţieze că nu are nicio calitate penală în dosarele lui Mazăre: „O singură dată am fost martor într-un dosar al lui Radu Mazăre, dar foarte la început. Dar m-au chemat să mă întrebe dacă am vreo relaţie cu Radu Mazăre, am spus că nu. Se refereau la relaţii de afacere şi nu a fost cazul", a completat ministrul. Prezent la emisiunea lui Victor Ciutacu de aseară, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat că nu îşi poate asuma răspunderea pentru acţiunile secretarilor de stat din ministerul său, nici cele ale guvernatorului Deltei ori ale altor directori din instituţiile subordonate ministerului.
Nemirschi s-a arătat indigrant de faptul că i se cer explicaţii pentru unele decizii luate înainte de sosirea sa în fruntea ministerului: „Nicolae Nemirschi, a doua zi de când a fost in