Cheltuielile bugetare necesare pentru preluarea activelor toxice ale bancilor s-ar putea ridica la 16.300 miliarde lire sterline (18.163 miliarde Euro) si ar putea duce la declansarea unei crize in UE, potrivit unui document confidential al Comisiei Europene (CE), citat de publicatia Daily Telegraph.
"Estimarile referitoare la revizuirea in scadere a valorii activelor sugereaza ca nivelul costurilor bugetare ar putea fi foarte mare, atat in termeni absoluti, cat si raportat la Produsul Intern Brut al statelor membre", a avertizat documentul CE. Potrivit CE, este esential ca sprijinul acordat de guverne, prin preluarea acestor active, sa nu provoace ingrijorare in legatura cu cresterea gradului de indatorare sau probleme de finantare. Documentul secret a fost discutat, marti, de ministrii de Finante ale statelor comunitare. Lideri nationali si reprezentanti ai UE sunt ingrijorati ca planurile de salvare a bancilor europene vor creste gradul de indatorare a guvernelor, intr-o perioada in care investitorii, in special cei care au furnizat imprumuturi executivelor europene, au indoieli tot mai mari in legatura cu capacitatea unor tari precum Spania, Grecia, Portugalia, Irlanda, Italia si Marea Britanie de a le returna. Punctul de vedere al CE este important, intrucat oficialii UE vor prezenta, in aceasta luna, reguli privind evaluarea activelor toxice. Noi masuri de sustinere a bancilor care detin active toxice vor fi discutate la un summit de urgenta al Uniunii, programat la sfarsitul lunii februarie. Autoritatile UE sunt totodata profund ingrijorate de raspandirea obligatiunilor vandute de statele europene. In conformitate cu nivelul riscurilor si performantele reduse ale unora dintre economiile europene in raport cu altele, investitorii cer dobanzi tot mai mari pentru imprumuturile acordate unor tari precum Italia, comparativ cu Germania. Ministrii