Mircea Cărtărescu: "Nu vreau să scriu, săptămâna aceasta, despre evenimentele care-au alimentat de curând mediile, aducând în casele noastre violenţa şi nebunia unei lumi tot mai nesigure: crime oribile, furturi de arme, capturi de droguri." Sursa: Mediafax
N-am chef să scriu nici despre proliferarea, de la o vreme, a tabloidelor, a pornografiei şi-a tuturor formelor de subcultură malignă.
Vreau să vă propun să medităm la un fenomen mult mai puţin bătător la ochi, consecinţă a unei lumi în care democratizarea permanentă e la fel de ascuţită ca şi revoluţia permanentă de altădată. Mă refer la faptul că în ultimele decenii societăţile moderne au făcut pasul înapoi, lăsându-şi intelectualii în ofsaid. Diminuarea accelerată a puterii intelectuale mi se pare la fel de specifică lumii în care trăim azi ca şi amplificarea, de exemplu, a faptelor ce apar la ştirile de la ora cinci.
Nu deplâng decăderea intelectualilor, ci doar o constat şi-ncerc să o-nţeleg. De ce cândva oamenii se mândreau cu intelectualii lor, iar azi au faţă de ei un reflex de dispreţ şi chiar de ură? De ce vocile celor care altădată erau urmaţi, admiraţi şi respectaţi chiar şi în contestaţie, chiar şi în polemici, sunt astăzi contrate cu o violenţă înspăimântătoare? De ce se poartă campanii împotriva lor, de ce sunt consideraţi ei, o mână de oameni, ca fiind vinovaţi de relele lumii în care trăim? De ce nu le mai întâlnim figurile familiare la televizor? De ce apar tot mai rar în spaţiul public? De ce, când mai apar, discursul lor etic întâmpină o împotrivire tot mai mare, până la batjocură şi înfruntare agresivă?
De la procesul Dreyfuss încoace, ca să ne referim doar la epoca în care a apărut termenul de „intelectual“ în sensul unui gânditor angajat în lumea social-politică, intelectualii au scris, la propriu şi la figurat, istoria. Adulaţi sau blamaţi