Chiar mă întrebam pe cine va mai da vina Traian Băsescu pentru dezastrul guvernării pe care o păpuşeşte de la Cotroceni. În lipsa unui adversar politic anatemizabil, preşedintele a scos din tolba cu diversiuni două teme vechi şi verificate: ungurii şi presa oligarhică.
S-a întâmplat miercuri, la depunerea jurământului noului ministru de Interne - al treilea în interval de numai o lună. Preşedintele nu a simţit nevoia să vorbească despre recrudescenţa infracţiunilor cu violenţă, despre proliferarea clanurilor mafiote sau despre ineficienţa organelor care ar trebui să vegheze la respectarea legii. Nu acestea sunt îngrijorările lui Traian Băsescu. Şi nu ar trebui să fie nici ale noastre, ca nu cumva să subminăm încrederea populaţiei în instituţiile statului...
Preşedintele s-a arătat frământat de alte temeri. Mai întâi, a agitat clasica sperietoare a iredentismului maghiar. După un scurt perdaf generic la adresa baronilor din UDMR, Băsescu a deplâns "epurarea" românilor din Harghita-Covasna. Apoi, brusc, a ţinut să reamintească faptul că România este un stat naţional unitar şi indivizibil. Vai, deci iar vor ungurii să ne ia Ardealul?
Din 1990 şi până acum, această gogoriţă a revenit ori de câte ori nemulţumirea populară ameninţa să atingă cote de avarie. Nimic nu abate mai bine atenţia de la inflaţie, şomaj şi mizerie decât fiorul comun al panicii patriotice. În faţa primejdiei unui rapt teritorial, ce mai contează corupţia sau incompetenţa guvernanţilor? Hoţi sau proşti, măcar sunt români de-ai noştri şi vor să apere ţărişoara! Să-i sprijinim, că duşmanul pândeşte...
Nici tema presei destabilizatoare nu e nouă. Ba chiar e mult mai veche decât fragila noastră democraţie postdecembristă. Denunţând "politica de discreditare deliberată a statului", Traian Băsescu a reluat de fapt refrenul proletcultist "Dai în min
