Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mogulii şi maghiarii

Publicat in Jurnalul, vineri 13 februarie 2009 ·

Chiar mă întrebam pe cine va mai da vina Traian Băsescu pentru dezastrul guvernării pe care o păpuşeşte de la Cotroceni. În lipsa unui adversar politic anatemizabil, preşedintele a scos din tolba cu diversiuni două teme vechi şi verificate: ungurii şi presa oligarhică.

S-a întâmplat miercuri, la depunerea jurământului noului ministru de Interne - al treilea în interval de numai o lună. Preşedintele nu a simţit nevoia să vorbească despre recru­descenţa infracţiunilor cu violenţă, despre proliferarea clanurilor mafiote sau despre ineficienţa organelor care ar trebui să vegheze la respectarea legii. Nu acestea sunt îngrijorările lui Traian Băsescu. Şi nu ar trebui să fie nici ale noastre, ca nu cumva să subminăm încrederea populaţiei în instituţiile statului...

Preşedintele s-a arătat frământat de alte temeri. Mai întâi, a agitat clasica sperietoare a iredentismului maghiar. După un scurt perdaf generic la adresa baronilor din UDMR, Băsescu a deplâns "epurarea" românilor din Harghita-Covasna. Apoi, brusc, a ţinut să reamintească faptul că România este un stat naţional unitar şi indivizibil. Vai, deci iar vor ungurii să ne ia Ardealul?

Din 1990 şi până acum, această gogoriţă a revenit ori de câte ori nemulţumirea populară ameninţa să atingă cote de avarie. Nimic nu abate mai bine atenţia de la inflaţie, şomaj şi mizerie decât fiorul comun al panicii patriotice. În faţa primejdiei unui rapt teritorial, ce mai contează corupţia sau incompetenţa guvernanţilor? Hoţi sau proşti, măcar sunt români de-ai noştri şi vor să apere ţărişoara! Să-i sprijinim, că duşmanul pândeşte...

Nici tema presei destabilizatoare nu e nouă. Ba chiar e mult mai veche decât fragila noastră democraţie postdecembristă. Denunţând "politica de discreditare deliberată a statului", Traian Băsescu a reluat de fapt refrenul proletcultist "Dai în min

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 27 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 22 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°