Mai sunt la moda dicteul automat, amanuntele inregistrate in cascada si narativul "supraexpus" in poem? Mai sunt la moda criticii "de directie", aceia sententiosi, excesiv canonici ( dupa propriile "reguli ale jocului") care linsaza sau, dimpotriva, construiesc? Sau cum poti sa-i spui unui bun profesionist, "tehnician" literar, ca nu ti-a placut? Sau ca ti s-a parut interesant…. partial, acolo unde "- ismele " inceteaza si textul devine tensionat? E ca un abandon intr-un maraton: tine de rezistenta! De placerea sau de neplacerea monotoniei actiunii. Depinde ce preferi.
Citind poezia lui Radu Andriescu*, am avut senzatia unui tir de arma incrucisat… intr-un joc virtual la care nu participi cu prea multa pasiune, pentru ca nu e "pe viu", dar il continui totusi, cu ceva curiozitate, sa vezi ce se intampla in nivelul urmator. "Realitatea" sa e una… ireala, transcende concretul, iar peisajul sau, excedând in detalii, are lumina unei stampe. Radu Andriescu scrie "fara pasiune" (adica fara ceea ce rezumam, generic, prin conceptul traditional de "lirism"), destul de impersonal, nu cultiva vreo "metafizica" a urbanului, nu socheaza, nu scoate din sarite si nu exagereaza cu aluzii livresti. "Lirismul" sau e narativ, dar "naratorul", in ciuda verbiajului, nu cade in confesiv. Cea mai potrivita interpretare mi se pare cea data de Bogdan-Alexandru Stanescu (pe coperta 4): "o abordare de tip anglo-saxon cu radacini vizibile in T.S. Eliot, lipsita insa de substratul metafizic/cult al poemelor acestuia si chiar, de ce nu, de acelasi lirism decelabil in La figlia che piange), cu totul neobisnuita pentru peisajul nostru poetic"... Aceeasi "stare" golita de sens, in absenta oricarei confuzii, clara, la sfârsitul noptii, analitica: "Cred ca in noaptea aceea/ am fost mofluz. Nu am prins intre degete un corp/ ergonomic. Eram ergonomici, asa/ spunea. Am propus, intr-
