Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EGIPTOLOGII FOLOSESC TEHNICA MEDICALĂ /Mumia şi scannerul

Publicat in Jurnalul, duminică 15 februarie 2009 ·

S-a odihnit într-o discreţie totală, într-un sarcofag ornamentat, peste 3.000 de ani. Şi iată că, după trei milenii, o mumie egipteană şi-a arătat faţa cu ajutorul tehnicilor medicale.

Preoteasa Meresamum avea toate şansele să se bucure de linişte cel puţin aşa cum a trăit. Dar a fost scoasă din anonimat cu ajutorul unui scanner performant. Sarcofagul a fost supus unei examinări cu un scanner medical, şi astfel cercetătorii au putut "pătrunde" în interiorul încăperii funerare propriu-zise. Câteva rânduri de pânză fină din in, care s-au păstrat uimitor de bine, protejau rămăşiţele preotesei mumificate. Egiptologul Emily Teeter, doctor la Institutul Oriental al Universităţii din Chicago, s-a arătat entuziasmat înainte de expunerea publică a colecţiei de clişee. "Este într-adevăr nemaipomenit să vezi aşa ceva", a exclamat specialistul. Potrivit specialiştilor, preoteasa Meresamum ar fi trăit şi şi-ar fi exercitat respectabila vocaţie la Tempulul Thebes aproximativ la anul 800 î.C. Aceiaşi specialişti precizează că numele preotesei, din punct de vedere literar, avea înţelesul de "ea trăieşte pentru Amon". Iar Amon este unul dintre zeii egipteni. Sarcofagul preotesei este ornat cu diverse hieroglife extrem de preţioase. Aşa s-a stabilit că Meresamum nu era doar o preoteasă, ci şi o mare iubitoare de muzică. Ea îşi etala talentul în templul lui Amon Re Thebes. Cercetătorii au stabilit că Meresamum avea aproape 30 de ani când a murit, cauza decesului rămânând un mister, în condiţiile în care, aparent, preoteasa egipteană nu avea probleme majore de sănătate. Cel puţin asta este concluzia scannerului folosit în acest caz.

S-a odihnit într-o discreţie totală, într-un sarcofag ornamentat, peste 3.000 de ani. Şi iată că, după trei milenii, o mumie egipteană şi-a arătat faţa cu ajutorul tehnicilor medicale.

Preoteasa Meresamum avea toat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 2 ore
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 49 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 54 minute
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 3 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°