Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujenii s-au săturat de alegeri - VIDEO

Publicat in Gandul, duminică 15 februarie 2009 ·

Pentru clujeni, alegerile din ultimele luni - în vară locale, în toamnă generale, acum iar locale - par să fie cam dese. De aceea, duminică nu s-au înghesuit deloc la vot.

La secţia de vot din cartierul Zorilor de la Şcoala „Radu Stoica” forfota începută încă de la ora 7, când s-au deschis urnele, s-a potolit repede. Cei mai mulţi dintre cei care au trecut pragul secţiei de votare până pe la prânz erau trecuţi de prima tinereţe şi parcă doreau să scape cât mai repede de acolo.

Nici prin alte zone lucrurile nu stau altfel. „Votez de 50 de ani şi sper ca măcar acum să fie ales cel cu care am votat. Nu doresc să ratez niciun scrutin, dar în ultimele luni deja am venit de trei ori şi parcă mai mult degeaba“, spune Maria P. , din cartierul Grigorescu. Membrii secţiilor de votare erau parcă la fel de plictisiţi ca aceia care cereau, din când în când, ştampila de vot.

Atmosfera era aceeaşi şi la secţia 97 din cartierul Gheorgheni, unde cei mai mulţi dintre clujeni se opreau în faţa secţiei de vot pentru un taifas. La ora 11 bătea vântul prin sălile amenajate pentru alegeri, în timp ce afară mămicile se bucurau că mai este încă nişte zăpadă pentru distracţia copiilor, iar alţi clujeni îşi plimbau câinii. „Nu ştiu dacă apuc să votez, pentru că am foarte multă treabă astăzi, poate spre seară“, a explicat Roxana Mărceanu, care stă la doar două blocuri de secţia de votare şi îşi plimba căţelul chiar în curtea liceului.

Din cauza numărului foarte mic de alegători, membrii secţie de votare ieşiseră afară la o ţigară, motivând că aşa se mai răcoresc şi ei.

La secţia 38, din cartierul Grigorescu, timpul parcă s-a oprit imediat după orele prânzului. Se mai zărea doar câte un alegător, parcă pierdut şi el pe treptele secţiei. Conform membrilor secţiei de votare, cei mai mulţi clujeni au mers să îşi aleagă primarul de dimineaţă şi imediat după ce au ieşit

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima declaraţie a lui Mbappé după ce a semnat cu Real Madrid. Cifrele remarcabile care îl recomandă

Mediafax acum 5 ore
Francezul a făcut prima declaraţie oficială, spunând: „Un vis devenit realitate. Atât de fericit şi mândru să mă alătur clubului visurilor mele, Real Madrid. Nimeni nu poate înţelege cât de emoţionat sunt în acest moment. Abia aştept să vă văd, Madr

Dezbateri publice - 4 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
SC SAPPHIRE ENERGY SRL, cu sediul in Bucureşti Sectorul 1, Strada EMANOIL PORUMBARU, Nr. 93-95, CAMERA 1, Etaj 1, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organizarea dezbaterii publice privind solicitarea de emitere a revizuirii autorizaţiei integrate

Armata israeliană anunţă moartea a patru ostatici, inclusiv a unui israeliano-britanic

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat luni moartea a patru ostatici răpiţi la 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, inclusiv a israeliano-britanicului Nadav Popplewell, confirmată la scurt timp după aceea de către kibuţul în care locuia, relat

Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei, a murit la 74 de ani, „după o boală scurtă, dar gravă”

HotNews acum 5 ore
Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit la vârsta de 74 de ani, au anunţat luni autorităţile, potrivit Agerpres. Cancelarul Austriei, Brigitte Bierlein, sosește la un summit al Uniunii Europene, la Bruxelles, pe 18 octombrie 2019.Foto: JO

Viktor Orban a anunțat la Salonta că-l susține pe Iohannis la șefia NATO - Maszol.ro

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a făcut, luni după-amiază, o vizită la Salonta, judeţul Bihor, unde a discutat despre alegerile din 9 iunie cu lideri locali şi naţionali. „Avem nevoie de reprezentarea UDMR în Parlamentul European. Viktor OrbanFoto: Den

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 10 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 11 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 11 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Perturbări ale circulaţiei rutiere pe fondul protestelor fermierilor, în Belgia

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Belgia, unde sunt aşteptate perturbări ale circulaţiei rutiere, în contextul unor proteste ale fermierilor. MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau in

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți, 04 iunie?

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele car

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/31°
mie.

18°/30°
joi

19°/30°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/23°
mie.

19°/28°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

15°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

15°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°