Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Constantin: "Vai de noi!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 17 februarie 2009 ·

Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, se teme că arbitrii vor fi victimele luptei pentru titlu şi pentru evitarea retrogradării

152 de arbitri, din loturile divizionare A, B şi C, se pregătesc de zor în Antalya, în staţiunea Lara, pentru un retur ce se anunţă incendiar. Stagiul ţine fix o săptămînă şi se va încheia duminica viitoare.

Pe lîngă testele fizice, arbitrii trebuie să se pregătească şi psihic pentru retur. Gheorghe Constantin crede că "săgeţile" vor fi recepţionate tot de "cavalerii fluierului": "În general, returul unui campionat este mult mai dificil pentru noi. Cum pentru cîştigarea campionatului se bat 5-6 echipe, iar cel puţin tot atîtea se luptă să scape de retrogradare, cu siguranţă vor fi meciuri încinse. Sigur se va da vina pe arbitraj, noi vom fi mereu acuzaţi de orice se va întîmpla rău. Reproşurile vor curge... Din nefericire, nu vom scăpa de aceste obiceiuri niciodată".

"Fără arbitri străini!"

"Presiuni se fac tot timpul, iar cei mai afectaţi sînt arbitrii. Se fac presiuni şi la nivelul conducerii, şi la ei. După un timp, devii imun la aceste chestii, capeţi experienţă, dar e greu pînă ajungi la acest nivel", a continuat şeful CCA.

Constantin a ţinut să precizeze şi că eventualele cereri de arbitri străini vor fi refuzate din start: "Nu vom accepta să aducem pe nimeni de afară, la nici o partidă, indiferent cît de importantă ar fi! Sper că prestaţiile arbitrilor noştri vor spune «Stop!» acestei practici".

"Şefii de cluburi l-au influenţat pe Colţescu!"

Atmosfera în cantonamentul arbitrilor este una relaxată, campion la glume fiind Sebastian Colţescu. I-a tras lui Gusti Constantin căciula pe ochi , apoi s-a prefăcut că-l strînge de gît, iar în timp ce alerga cot la cot cu ceilalţi "centrali", într-o discuţie legată de fotbal, a strigat în glumă: "Hai Craiova!". În o

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 54 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°