Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să alegi un preşedinte?

Publicat in Jurnalul, marți 17 februarie 2009 ·

Pentru a avea succes, viitorul contracandidat al actualului preşedinte al României trebuie ca, în acelaşi timp, să semene şi să se deosebească de domnul Băsescu. Evident, asemănarea nu la grosolănie şi incultură politică se referă.

Domnul Băsescu nu aparţine PD-L. Dimpotrivă, PD-L aparţine domnului Băsescu. El nu personifică PD-L, ci îl personalizează. Toţi contracandidaţii ale căror nume se vehiculează astăzi sunt, în schimb, reprezentanţii partidelor lor; aparţin actualului sistem politic. Problema este că acest sistem este - pe drept sau pe nedrept - dispreţuit de societate. Românii îi refuză aprioric încrederea. De aceea şanse de câştig va avea cel care, deşi cunoscut în spaţiul public (un anonim nu are cum să fie ales), va fi perceput ca fiind liber de tutela partidelor, obiectiv, nonpartizan.

Plasându-se, cel puţin aparent, în afara sistemului, domnul Băsescu se manifestă constant şi împotriva lui. El este un lider antisistem. Printr-o atare atitudine confruntaţională, a dezbinat societatea românească. Dezbinarea şi criza sunt metodele sale preferate de conducere. El manipulează, nu guvernează. Românii încep însă să obosească de atâta criză şi să simtă manipularea. De aceea contracandidatul domnului Băsescu trebuie, spre deosebire de el, să îi unească pe români, să redea coeziune societăţii şi coerenţă statului. Garanţia unei asemenea vocaţii ar fi tocmai faptul susţinerii sale de toate principalele partide democrate din România.

De ce este atât de important ca domnul Băsescu să fie învins? Pentru că, prin politica sa de dezbinare şi prin înclinaţiile sale autoritariste, pune în pericol chiar existenţa naţiunii. Destructurarea statului, a societăţii, a elitei politice şi civice, compromiterea instituţiilor şi personalizarea puterii deschid calea către o anarhie neofeudală pentru temperarea căreia proiectul astăzi ina

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de copii, părinţi şi medici, evacuaţi după un incendiu sesizat la Pediatria 3 din Cluj-Napoca

Mediafax acum 41 minute
Incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid. „Ca măsură de precauţie, s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor 22 de minori, alături de 21 de părinţi, respectiv 6 cadre medicale. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a nec

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum 9 minute
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 2 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 7 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Jalnica acuzație adusă lui Nicușor Dan, de a fi colaborat cu Securitatea

HotNews acum 17 minute
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru București, a fost adusă în competiția electorală tema relației cu Securitatea: „O filieră a PSD a furnizat presei și a început să circule pe TV un document în care se susține că elevul Nicușor Dan a colabor

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 8 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°