În 1989, IMGB-ul (Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti) era o reclamă vie a succesului pe care, chipurile, economia centralizată îl înregistra şi una dintre mărcile epocii care fusese înghesuită de propagandistica timpului undeva între perfecţiunea comunistă şi idealurile muncitoreşti.
Mitul colosului industrial a fost spulberat o dată cu trecerea timpului, care nu a fost prea îngăduitor cu uzina ce acum 20 de ani făcea istorie sub defunctul regim. În drumul său spre economia de piaţă, uzina s-a împiedicat serios de regulile "capitalismului sălbatic", trebuind să abandoneze de voie, de nevoie, strategia impusă de Nicolae Ceauşescu în 1977. "A sosit timpul să transformăm cantitatea într-o nouă calitate."
Una dintre urmările imediate ale industrializării masive conduse de regimul comunist a fost creşterea consumului de energie electrică, ceea ce a dus mai departe, ca o consecinţă normală, la dezvoltarea industriei constructoare de maşini energetice, care trebuia să producă echipament hidro şi termoenergetic la costuri mai mici decât ar fi costat achiziţionarea lor din import.
Tehnologiile achiziţionate prin licenţă pentru utilaje de energetică clasică au fost ajustate să se potrivească şi pentru energetica nucleară, realizându-se ulterior echipament pentru centrale nucleare (se plănuia instalarea a nu mai puţin de cinci grupuri de 700 de MW: la Cernavodă, încă două pe Dunăre şi trei în Ardeal). La economiile făcute de statul comunist prin fabricarea lor în ţară la un preţ mai mic decât cel la care ar fi fost importate, se adăuga exportul realizat cu aceste facilităţi. Astfel, în anii ’80, construcţia de maşini realiza peste 40% din bunurile exportate de România. IMGB deţinea o pondere majoră în tot acest export, oferind spre vânzare peste 55% din construcţiile de maşini în ţările CAER, în cele asiatice, dar şi