Acum două săptămîni, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat publicităţii un studiu realizat pe baza monitorizării televiziunilor de la noi în perioada 13-19 octombrie 2008, intitulat "Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc" (coordonatori: prof. dr. Ioan Drăgan, prof. dr. Poliana Ştefănescu).

"La noi în ţară, violenţa televizuală se menţine la cote ridicate (...). Acest fapt indică dominarea, la nivelul televiziunilor româneşti, a modelului primar al televiziunii senzaţionale şi consumeriste. Se constată o evoluţie paralelă între diversificarea şi creşterea violenţei în viaţa cotidiană şi punerea în scenă a violenţei pe ecranele TV, dar mai ales o prezentare mai dramatică şi spectaculară a violenţei reale în emisiunile informative şi o estetizare tot mai spectacularizantă a violenţei ficţionale. Astfel, violenţa este prezentată adeseori ca o conduită socialmente acceptabilă; ca o sursă de plăcere normală; scenarizările dau o imagine excesiv conflictualizantă a relaţiilor sociale şi a rolului violenţei ca mod de reglementare a relaţiilor sociale" - ne spun autorii studiului publicat de CNA. Ei mai vorbesc despre violenţa prezentată la televiziune ca un "dat natural", lucru la care participă deopotrivă subiectele prezentate, dar şi felul în care acestea sînt puse în pagină: "Combinarea unei scheme cultural-valorice maniheiste şi naturalizante (lupta Binelui şi Răului, legea celui mai puternic, înfruntarea ca trăsătură a interacţiunii umane din zona interpersonală intimă - ceea ce vedem sistematic în schema narativă a serialelor americane difuzate şi la noi) cu procedeul tehnic al filmării preferenţiale în Ťplan apropiat» (deci asocierea dintre o anumită schemă narativă şi anumite procedee de vizualizare) favorizează reprezentarea violenţei şi agresivităţii ca un fapt uman natural (mai puţin cultural), ceea ce condu