Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Succes fără precedent pentru atleţi la Campionatele Europene în sală

Publicat in Jurnalul, joi 19 februarie 2009 ·

Ediţia jubiliară a Campionatelor Europene de atletism indoor, des­fă­şurată în zilele de 16-19 aprilie 1989, la Haga, a prilejuit repre­zen­tanţilor României obţinerea unor rezultate remarcabile, de departe cele mai bune în cei 20 de ani de la crearea acestei competiţii.

Deşi la întrece­rile desfăşurate în capitala Olandei delegaţia tricoloră a numărat doar cinci sportivi, aceştia au reuşit să obţină nu mai puţin de patru medalii, dintre care trei de aur şi una de bronz. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat Paula Ivan, la 1.500 de metri, Doi­na Melinte, la 800 de metri, şi Ali­na Astafei, la săritura în înălţime, în timp ce bronzul a fost câştigat de vete­ra­na Maricica Puică (38 de ani), la 3.000 de metri. Nu departe de podium s-a clasat şi singurul băiat prezent la acest concurs, Sorin Matei, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, care a ocupat locul 5 la sări­tura în înălţime.

"Succesul realizat de Paula Ivan, net şi fără nici un dubiu, n-a stârnit nici un dram de surpridere printre specialişti, nici printre spectatori, toţi fiind, deopotrivă, în cunoştinţă de cauză cu victoria sa olimpică din 1988, cu maniera fără drept de apel în care a obţinut-o. În finala Campionatului European, Paula Ivan s-a plasat în fruntea grupului de alergătoare încă din start. Cu excepţia unei porţiuni neînsemnate, de câteva zeci de metri, ea a fost mereu lidera cursei. Şi atunci când a trebuit, a apăsat pe accele­rator şi s-a desprins clar, timpul său reprezentând al doilea rezultat mondial al sezonului", a notat la vremea respectivă ziarul Sportul.

La fel de spectaculoasă a fost şi victoria Doinei Melinte la 800 de metri, campioana olimpică a probei în 1984, care a cucerit astfel a patra medalie de aur consecutivă la întrecerile continentale în sală. "În revenire de formă, Doina Melinte a imprimat un ritm rapid fi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum o ora
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 3 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 2 ore
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 7 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 6 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Motociclist implicat într-un grav accident, în Sinaia. A fost chemat elicopterul SMURD

Ziare.com acum o ora
Un motociclist a fost accidentat grav sâmbătă, 28 septembrie, pe DN 1, la Sinaia, în zona Izvorul Rece. La faţa locului a fosct chemat elicopterul SMURD Braşov. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în accident sunt implicate u

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 2 ore
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

29°
sâm.

17°/29°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°