În Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi la munte, unde a continuat să ningă, valorile termice la amiază erau negative. Ninsori şi valori de temperatură uşor pozitive au mai fost în Oltenia, nord-vestul Munteniei şi în nordul Moldovei.
Au fost ninsori liniştite, dat fiind faptul că vântul a slăbit din intensitate, comparativ cu ziua precedentă, şi regimul termic va fi asemănător sau uşor mai ridicat în următoarele două zile.
În Câmpia de Vest, unde a pătruns aer rece dinspre centrul Europei prin Câmpia Panonică, mercurul termometrelor va scădea noaptea şi sub -7°C...-8°C, iar ziua temperatura va trece uşor de 0°C. În urma ninsorilor din ultima perioadă de timp, în vest, nord, centru şi la munte, s-a depus un strat consistent de zăpadă, cel mai consistent de la începutul sezonului rece.
Ninsori vor mai fi şi în următoarele zile, însă va fi şi o pătrundere de aer cald şi în aceste condiţii, cel puţin în Câmpia Română, dar şi în Dobrogea. Tot în această parte a ţării se va intensifica vântul, urmând să atingă viteze mai mari, inclusiv în bazinul vestic al Mării Negre, diseară şi în prima parte a nopţii, după care intensificările de vânt se vor cantonaîn extremitatea de răsărit, o dată cu deplasarea centrului ciclonului din zona Bulgariei către Turcia şi bazinul central-sudic al Mării Negre. Presiunea atmosferică, şi în ţară, şi în Capitală, a scăzut puţin în ultimele 36 de ore, iar în continuare tendinţa sa ar fi de creştere, în extremitatea de sud-est, inclusiv la Bucureşti, creşterea va începe cel mai probabil pe parcursul zilei de vineri.
meteorolog Romica Jurca
METEO EXTREM
Centrul şi sud-estul Europei rămân în continuare sub atenţia meteorologilor, care au anunţat cod galben de ninsoare în Spania, Franţa, Germania şi Polonia. Codul portocaliu pentru vânt şi pentru ninsoare este pre