Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artistne(s)t must go on!

Publicat in Observator Cultural, joi 19 februarie 2009 ·

Între 28 şi 29 ianuarie, la Centrul European de Cultură Sinaia a avut loc o discuţie cu titlul „Arte vizuale contemporane – Perspective“. Născută cu un scop precis, acela al căutării unor soluţii pentru continuarea programului de rezidenţe artistice de la Sinaia şi Bacău, a căror finanţare se încheie în luna martie a acestui an, discuţia a oferit nu numai posibile variante de lucru pentru viitor şi strategii de finanţare, ci a reuşit să deseneze, foarte corect şi la rece, harta artistică românească. În ce măsură comunitatea artistică locală este puternică şi închegată? Cît de bine este ea conectată la o reţea internaţională? Care este rolul unei rezidenţe artistice? Avem, pînă la urmă, nevoie de un asemenea organism într-o societate? Pornind de la întrebări de acest fel, s-a ajuns, firesc, la cele fundamentale: ce este arta contemporană? Cum este ea privită/ignorată la nivel local? Unde sînt hibele? Întîlnirea de la Sinaia s-a născut de fapt în jurul unei rezidenţe artistice suplimentare, de o săptămînă, la care invitaţi au fost artişti ce au trăit experienţa Artistne(s)t în trecut: Daniel Knorr, Teodor Graur şi Bogdan Bordeianu. Esenţial mi se pare faptul că organizatorii au ales ca întîlnirea să fie purtată deschis, transparent, nu cu porţile închise. În cele două zile de discuţii, artiştii au stat faţă în faţă cu echipa de proiect constituită din Cristiana Cauteş, directorul Centrului European de Cultură Sinaia, Alina şi Horaţiu Chirilă, coordonatori de program, şi Cosmin Manolescu, manager cultural al United Experts. Cea care a lipsit a fost însăşi creatoarea acestei reţele naţionale de rezidenţe artistice, în 2006, regretata Gabriela Tudor. Întîlnirea a trebuit să fie mobilizatoare, să ducă mai departe ceea ce Gabriela Tudor, cu energie, a iniţiat şi a coordonat timp de trei ani. O întîlnire în forţă, aşadar, la care, alături de artişti, de organizatori ş

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum 2 ore
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 43 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum o ora
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°