Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TÎNĂR, CAUT POLITICA. Restauraţia, hoţii şi campaniile nesfîrşite

Publicat in Observator Cultural, joi 19 februarie 2009 ·

Conştient de faptul că refacerea FSN-ului cu binecuvîntarea sa l-a scos de la inima elitelor, a intelectualilor şi a orăşenilor cu ceva carte la cap, Traian Băsescu s-a apucat să cînte două partituri deodată: pe cea a naţionalismului şi pe cea a autonomiei economice. Astfel, aflat în vizită în Ţinutul Secuiesc, preşedintele a încercat, deopotrivă, să joace ceardaşul cu ungurul de rînd, acuzîndu-i pe UDMR-işti de dezinteres faţă de propriul electorat, şi să intoneze şi un cîntec patriotic, plîngîndu-se că n-a găsit nici un român în vreo funcţie administrativă locală. Ca şi cum democraţia electorală s-ar manifesta printr-un fel de troc sentimentalist, de genul „hai, mă, Gyuri, oricum sînteţi 80%, daţi-ne şi nouă un post acolo, să nu fim trişti!“. Însă, pe acelaşi considerent, nu văd de ce n-ar cere ceangăii din judeţul Bacău un post la Prefectură, numai aşa, să arate moldovenii că stau bine la înfrăţirea între popoare. Suprapuse, cele două partituri ale preşedintelui sună îngrozitor de fals, ca interpretarea unei soprane bătrîne speriate că Opera o va concedia pe caz de boală. Traian Băsescu se dovedeşte a fi genul de jucător căruia i-ar plăcea, în fapt, să rămînă singur pe teren şi să dribleze iarba în uralele spectatorilor – pentru că Traian Băsescu poate fi toţi, poate fi Vadim Tudor, poate fi UDMR, poate fi Justiţia, Guvernul şi Parlamentul la un loc. Între timp, România s-a transformat în Vestul Sălbatic, fără şerifi şi cu eroii locali morţi. Poliţia e o glumă proastă, cu alte preocupări decît prinderea infractorilor periculoşi. Astfel, ea se ocupă de oprirea salvărilor aflate în misiune, de arestarea indivizilor care îi fotografiază nesimţirea şi de parcarea propriilor maşini pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Jaful de la Cluj ne arată cît de precară este securitatea cetăţeanului şi a instituţiilor. Iar sărăcia şi revenirea în ţară a unor indiv

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 3 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 11 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 8 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 6 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 11 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 12 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 11 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 8 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°