În 1971, la închisoarea Attica din statul New York, încarceraţii s-au răzvrătit ca urmare a condiţiilor subumane ale detenţiei. Igiena corporală se reducea la un duş pe săptămînă şi un sul de hîrtie igienică pe lună. După ce negocierile au eşuat, poliţia a deschis focul şi 39 de oameni (după alte surse 42) au fost omorîţi, inclusiv gardieni şi personal civil angajat. Ce s-a întîmplat cu anii ’60? Ce s-a ales de mişcările pentru drepturi civile? Care au fost efectele reale ale revoluţiei? Hunter Thompson are un pasaj cît se poate de edificator, în Fear and Loathing in Las Vegas, în care se descrie pe sine, zece ani mai tîrziu, contemplînd resturile spălate pe ţărm de un val de entuziasm mult prea mare pentru a nu se sparge spectaculos de structurile puternic ancorate în societate. Decada care a urmat, anii ’70, este placa turnantă a ultimei jumătăţi a secolului al XX-lea, cea în care s-au conturat noile direcţii socio-economico-morale ale sfîrşitului de secol. Este decada în care consumerismul devine omniprezent, în care totul se metamorfozează în obiect de consum (inclusiv revoluţia), în care revoluţia sexuală se transformă în declin demografic şi televiziunea devine creatoarea realităţii, înainte ca aceasta să se întîmple. Andy Warhol este confirmat, iar The Doors îşi pierde omul de scenă pentru simplul fapt că acesta credea că nu mai are nici un motiv să rămînă în viaţă. Ultimul lor album, infuzat de blues, a însemnat, în acelaşi timp, începutul reuşitei mişcări pentru drepturi egale ale negrilor din Statele Unite, dar şi diluarea şi încorporarea acesteia într-un discurs dominant al integrării, care se poate face numai într-un anumit fel – acela care, mai tîrziu, a devenit corectitudinea politică. Realpolitik-ul mişcării liberale pentru drepturi egale a fost diminuată în momentul în care începuse să se contureze ca atare prin figurile emblematice ale lui Ma