Cotidianul New York Post si-a cerut scuze celor pe care i-a ofensat printr-o caricatura publicata miercuri, care il asemana pe presedintele Barack Obama cu o maimuta, relateaza Reuters. Ziarul a admis ca ilustratia a fost perceputa ca fiind rasista, insa "acest lucru nu a fost intentionat, le cerem scuze celor ofensati de imagine. Avea ca scop sa ironizeze un plan federal de stimulare a economiei stupid. Punct", a aratat tabloidul.
Desenul infatiseaza doi politisti care tocmai au impuscat o maimuta, iar unul dintre ofiteri afirma: "Vor trebui sa gaseasca pe altcineva pentru a scrie viitorul plan de stimulare economica".
"Caricatura din New York Post este deranjanta, tinand cont de atacurile rasiste din trecut care asociau afro-americanii cu maimutele...", a declarat intr-un comunicat reverendul Al Sharpton, militant pentru drepturile omului si presedinte al asociatiei "Reteaua nationala de actiune". "Avand in vedere ca pachetul de stimulare economica a fost prima victorie legislativa a presedintelui Barack Obama, primul presedinte afro-american, si a devenit sinonim cu el, nu e deplasat sa te intrebi daca NY Post nu sugereaza ca o maimuta a redactat planul?"
Reverendul a amintit ca autorul caricaturii din New York Post, Sean Delonas, a mai fost acuzat de rasism si cu alte ocazii.
Ca prima reactie la numeroasele critici, redactia New York Post a aratat intr-un comunicat ca "desenul este o parodie evidenta a unui eveniment actual, si anume impuscarea unui cimpanzeu violent in Connecticut. Caricatura ridiculizeaza doar in linii mari eforturile celor din Washington de a revigora economia. Reverendul Al Sharpton dezvaluie din nou ca nu este nimic altceva decat un oportunist ce profita sa-si faca publicitate".
Cotidianul New York Post si-a cerut scuze celor pe care i-a ofensat printr-o caricatura publicata miercuri,