Un parlamentar englez care ducea o viata dubla isi face in apropierea scadentei un fel de autopsie a constiintei: "mi-am trait viata numai din motive strambe: am cautat aparentele in locul devotamentului, am simulat dragostea fara pasiune, serviciul public fara omenie". Este o frantura dintr-un roman de fictiune.
Nu stiu daca in perfidul Albion, un leagan al parlamentarismului, locuitorii Palatului Westminster isi fac siesi asemenea confesiuni tulburatoare. Poate da, poate nu.
Imi place sa spun, de cate ori am ocazia, ca am dat piept cu o intruchipare a votului uninominal, acum vreo cincisprezece ani, in persoana unui deputat laburist englez, poposit pe aici intr-una din numeroasele misiuni de "export de democratie". Omul era impresionant: calm, impecabil ca prezenta si in manifestari. Fara urma de ostentatie. Nu era vreun "Sir" si avea niste maini muncite - care faceau un contrast curios cu cravata eleganta - care m-au facut sa ma gandesc ca-si avea circumscriptia electorala undeva printr-o regiune industriala din Wales.
Luat in ansamblu "Hon. Smith" era intrutotul o reclama vie a prestantei in exercitarea serviciului public.
In timp, i-am tot auzit pe unii si altii ca ar fi un fel de fractura de gandire sa faci comparatii felurite intre lumea "lor" si lumea "noastra". Intre alesii lor si alesii nostri. Mie mi se pare insa normal exercitiul de comparatie cu ce este mai bun, mai ales cand este vorba despre actiunea in serviciul public.
Da, asemenea "schizofrenii" sunt necesare. Incomparabil mai sanatoase decat "originalitatile" penibile de felul "la noi ca la nimeni".
De felul meu sunt pozitiva, uneori chiar optimista si mi-am imaginat mai mult de cinci minute ca noua garnitura de parlamentari, primii iesiti din valtorile uninominalului va veni sa-si faca meseria cu acel interes nepervertit de mismasuri, invarteli si de felurite che