Revizitarea trecutului e un exercitiu pe care modernii si postmodernii l-au facut dintotdeauna, cu rezultate uneori remarcabile. Motivat in sine, exercitiul devine futil atunci cand "vizita" e numai una de circumstanta, facuta fiindca "da bine" sa scoti trecutul din sertar sau, si mai rau, doar pentru ca un teatru are in programul sau un proiect in acest sens – fie el si Teatrul National din Bucuresti.

Dupa ce a contribuit pentru acest proiect al Nationalului bucurestean cu o excelenta dramatizare dupa "Sanziana si Pepelea" de Vasile Alecsandri, actorul Dan Tudor, de mai multa vreme reconvertit la regie, revine de data asta pe scena mare a aceluiasi teatru cu un spectacol care, desi numit "Molto gran impressione", nu produce nici o revelatie. Dimpotriva, te lasa cu sentimentul ca trecutul ne apasa ca o piatra de moara, tocmai fiindca suntem mult prea legati de el si incapabili sa ne detasam si sa-l privim critic.

Prima problema a spectacolului este chiar scenariul sau, alcatuit de Romulus Vulpescu, un excelent om de litere, care stapaneste limba romana, cu toate contorsiunile ei de ieri si de azi, insa o persoana complet straina de regulile dramatizarii, care a elaborat aici o insiruire de replici si scene parca lipite cu un scotch ce sta permanent sa cada. Nu se stie daca mesajul trimis de autorul scenariului este ca textele alese de el din opera unor autori de secol XIX – Costache Faca, Costache Caragiali si Matei Millo – mai sunt valabile si azi, fiindca vocea lui, vocea contemporana, nu se aude in nici un fel. "Numeroasele stangacii care tradeaza varsta frageda a dramaturgiei romanesti" (dupa cum le numesc analistii acestor autori citati in caietul program) nu sunt in vreun fel reparate aici, ba, dimpotriva, lor li se adauga "numeroase stangacii" ce tradeaza fie lipsa de interes a scenaristului de a se implica mai mult in scenariul sau, fie