Răzvan Exarhu: "După abrutizarea comunistă, a început acum procesul de tabloidizare şi autocretinizare a populaţiei."

Una dintre preocupările generale e să se identifice doi, trei vinovaţi şi câteva explicaţii care de obicei sunt valabile câteva minute, pentru a menţine audienţa.

După asta, justiţia e făcută prin miştouri şi ironii la adresa câinilor şi maşinilor împricinaţilor. Dacă s-ar goli brusc ţara de prostituate în roz, hoţi moralişti, imbecili de succes şi restul referinţelor mondeno-sociale, media s-ar prăbuşi fără speranţă. Împăratul nu e niciodată gol aici, e tot timpul îmbrăcat în privirile avide ale publicului, niciodată în dispreţ definitiv. De-asta insistenţa e cea mai sigură cale către admiraţia unor frustraţi de profesie, şi mesajul chiar nu mai contează. Voluntariatul inconştient al publicului ajută mult la mersul istoriei. Poate că suntem într-un perpetuum mobile imperfect, pus în funcţiune de demenţa distructivă a lui Ceauşescu, şi care merge uns în continuare. Scopurile s-au schimbat, nu principiile. Voioşia inconştientă care poate omorî un om şi îşi poate cere sincer scuze apoi nu se lasă tulburată cu una, cu două.

Am prieteni care caută să închirieze o casă care să nu fi fost definitiv pocită de ceea ce învaţă lumea din telenovele şi revistele de specialitate care sunt scrise de fete care se uită la telenovele de serie C. E uşor să te orientezi între casele distruse şi cele locuibile, pentru că apocalipsul este prezentat ca superlux. Ceea ce arată decent, pentru că nu au avut proprietarii bani să desfigureze, e descris cu o oarecare jenă şi un dispreţ de cunoscător şi de iniţiat în frăţia rigipsului. Cred că nu e zi în care să nu mă întreb unde a mai dispărut o casă frumoasă, dar sunt convins că or să-mi treacă mirările astea, pentru că există nişte specialişti care aprobă din instinct aceste dovezi că omul