Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalul zilei: 21 februarie 1989

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 februarie 2009 ·

Unanimitate la urne! ● O căruţă cu doi cai ● Rogojina şi parchetul ● Miliţiei slavă! ● Folclor nou ● Tainele fondului de rulment

"Cine-i harnic şi munceşte/Ori e prost, ori nu gândeşte!" era dictonul preferat. Îşi trăgeau partea muncitorii în fabrici, ţăranii în CAP-uri şi fiecare de unde ce putea. Căci, nu-i aşa? în societatea socialistă, bunu­ri­le erau proprietate comună!

Unanimitate la urne!

În Monitorul Oficial, Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele ale­ge­rilor parţiale pentru Marea Adu­nare Naţio­nală. După cum era de aşteptat, alegătorii s-au exprimat "în unanimitate". Potrivit rezultatelor oficiale, la cir­cums­cripţia electorală nr. 35 din Bucu­reşti (Mă­gurele) din cei 45.366 de ale­gători doar şase au absentat de la urne. Ştefan Guşă, din partea Frontului Democraţiei şi Unităţii Socia­liste, unicul candidat la "deputăţie", a fost ales de 99,75 la sută dintre alegători! Cine-or fi fost cei 0,25 la sută care nu l-au votat oare? Alţii au succes şi mai mare. La Petroşani (jud. Hunedoara), Irimie Catargiu, tot candidat unic, a fost ales cu 99,98 la sută. Petroşenenii par a fi mai uniţi în gânduri şi mai disciplinaţi la vot decât bucureştenii, de vreme ce doar trei electori au lipsit de la vot.

O căruţă cu doi cai

Din acea săptămână, campania de omagiere a colectivizării a ţinut capul de afiş al ziarelor.

La 3 martie se împlineau 40 de ani de la decizia "istorică" a de­c­lanşării colectivizării în România!

Reportaje din CAP-uri, relatări ale martorilor primilor paşi "pe calea transformării socialiste a agriculturii", articole "ştiinţifice" despre eficientizarea muncii cooperatiste "marcau" momentul "aniversar". A venit şi rândul lui Istode M. Tudor, primul preşedinte al CAP 8 Martie Chirnogi (jud. Călăraşi) să-şi depene povestea în Scînteia. "M-am înscris cu 2 ha, o căruţă şi d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 5 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 4 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 3 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 7 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 7 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 9 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 8 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°