Mi-l inchipui pe Caragiale contrariat si furios, exclamand “Satira, stimabile, eu am scris satira nu consiliere politica!” Spuneti si voi: Evenimentul Zilei relata acum cateva zile, pe surse, disputa care ar fi avut loc intre sefii PD-L, dnii Boc, Blaga si Videanu si dl Ponta, ministru si deputat de Gorj. Dl Ponta, spune ziarul, s-ar fi plans de numirea dlui Mantog la conducerea complexului energetic Turceni, in conditiile in care acesta e urmarit penal. Replica corifeilor pedelisti? Conform ziarului, si foarte plauzibil, acestia i-ar fi atras atentia dlui Ponta ca nici oamenii numiti de partidul sau nu sunt curati ca lacrima. Nimeni nu contesta ca acesta e un fapt, valoarea lui de argument insa e uimitoare. E un argument preluat direct de la I-L Caragiale, transformat brusc si fara voie in consilier politic. In esenta, nu este cu nimic diferit de cel al onorabilului Nae Catavencu: “Pana cand sa n-avem si noi falitii nostri?”
Imi amintesc ca, atunci cand am citit articolul, reactia sarcastica ar fi fost sa le propun celor de la PD-L sa-l ia ca model, si scuza, si pe Adrian Nastase. Va dati seama, dupa ce atata timp l-au dat ca exemplu de “asa nu” si de “de ce noi suntem altfel”, ar fi atat de potrivit ca sa aiba si ei vreun falit, doi de acelasi calibru. La cateva zile dupa asta mi-a stat sarcasmul in gat, odata cu episodul Costel Iancu.
Pe scurt, PD-L l-a numit la sefia Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare pe un personaj care e pe cale sa fie trimis in judecata pentru ca ar fi comandat rapirea unor persoane, cu alte cuvinte crima organizata. Nici nu stii cum sa comentezi asa ceva, e stupefiant sa constati cat de usor se intersecteaza clasa politica cu clasa infractionala cea mai periculoasa. Un astfel de episod te face sa intelegi cum putea moderatul si liberalul Chesterton sa exclame acum un secol ca e teribil sa observi cat de putini
