Autorităţile din Mehedinţi şi Caraş-Severin şi-au bătut joc de locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin, pierzând un proiect care urmărea să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor, prin înlocuirea la robinete a apei din Dunăre cu cea de izvor.
Locuitorii din Drobeta Turnu Severin au la robinete apă din Dunăre, sursa de provenienţă a acesteia devenind subiect de scandal chiar de la început, când s-a luat în discuţie o aducţiune cu apă de izvor. Lucrările au început în zona Bârza, din apropiere de Topleţ, unde a fost construită priza pentru apa ce trebuia dusă prin conductă până la Severin. Costurile erau estimate la peste 80 de miliarde de lei vechi în anii ’90. Din cauza unor scandaluri între autorităţile judeţelor Mehedinţi şi Caraş-Severin, lucrarea a fost amânată an după an, iar acum s-a constatat că, la 20 de ani de la începutul aducţiunii cu apă, ţevile şi panourile metalice au fost furate. Renunţarea la investiţie ţine de domeniul absurdului: neînţelegerile privind graniţa dintre judeţul Mehedinţi şi Caraş-Severin. Mai exact, fiecare judeţ pretinde că o bucată de teren de câţiva kilometri îi aparţine. După o gâlceavă aproape interminabilă şi ajunsă la tribunal, investiţia a fost întreruptă. Totuşi, până acum, au fost executate o serie de lucrări. Muncitorii au terminat de amenajat priza de apă, conducta de aducţiune cu diametrul de un metru a fost poziţionată peste râul Cerna, iar de acolo a fost îngropată în sol pe o distanţă de 13 kilometri, până la Orşova, lucrări făcute în proporţie de peste 80% pe teritoriul judeţului Caraş-Severin. Însă, o mare parte dintre materialele rămase pe teren au dispărut fără urmă, mai ales cele metalice, de la tronsoane de conductă până la barăcile muncitorilor de pe şantier. Bucăţi din conductă grele de câteva tone au dispărut. Unul dintre localnici, Ion Văran, a povestit că auzea noaptea motoare, iar dimineaţa se vedeau u